Administrație
Bugetul pe 2013 a fost votat ieri de către consilierii locali din Sebeş. Vezi destinația banilor
Consilierii locali din Sebeş au aprobat, în cadrul şedinţei de ieri, bugetul general al municipiului pentru anul 2013. Pentru obiective de investiţii, alocaţiile bugetare sunt de 6.611.980 lei, la care se adaugă finanţare prin credite de angajament de 8.772.690 lei.
Totalul veniturilor pe anul acesta este de 50.450.740 lei, din care 3.683.290 lei reprezintă excedentul rezultat la încheierea exerciţiului bugetar din 2012.
Pentru cheltuieli, bugetul prevede o sumă de 50.450.740 lei, cele de personal sunt de 1.844.000 lei, cele cu bunuri şi servicii 1.255.000 lei, cheltuielile de capital 200.000 lei şi pentru alte servicii publice generale este alocată suma de 1.255.740 lei. Dobânzile aferente creditelor contractate de Municipiul Sebeş ajung la 1.655.000 lei.
La învăţământ, vor merge 17.434.120 lei, din care cheltuielile de personal sunt de 13.074.000 lei (317.000 lei 10% hotărâri judecătoreşti), iar pentru bunuri şi servicii – 3.702.450 lei. Pentru burse este alocată suma de 510.000 lei. Bugetul instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat este în valoare de 16.463.150 lei.
La capitolul sănătate, pentru care au fost alocaţi 1.119.000 lei, din care 119.000 lei reprezintă cheltuieli de personal. Spitalul Municipal Sebeş solicită dotarea cu ecograf pentru copiii internaţi la Pediatrie, în valoare de 82.450 lei, şi aparat developat filme radiologice pentru mamograful achiziţionat în 2012, care costă 22.510 lei.
La capitolul locuinţe, servicii, dezvoltare publică, în buget este prevăzută suma de 11.902.290 lei, din care 1.165.000 lei – bunuri şi servicii, 9.550.000 lei – serviciul public de administrare a patrimoniului (transferuri între instituţii), cheltuieli de capital – 1.187.290 lei.
Pentru cultură, recreere, religie sunt prevăzuţi 2.472.040 lei, din care pentru bunuri şi servicii 86.000 lei, transferuri între instituţii 1.650.140 lei, alte cheltuieli 250.000 lei. Centrul cultural „Lucian Blaga” primeşte 1.450.140 lei, iar primăria municipiului are alocată suma de 250.000 lei, pentru activităţi culturale.
Pentru transporturi, este prevăzută suma de 5.988.800 lei, din care 4.570.000 lei cheltuieli de capital şi 1.418.080 lei pentru rambursări de credite.
Banii pentru investiţii pe anul 2013 vor fi împărţiţi astfel:
Finanţare din împrumuturi interne:
- continuarea lucrărilor de extindere şi reabilitare la Grădiniţa nr. 2, strada Dorin Pavel, nr. 7 (484.700 lei)
- amenajare imobil strada M. Viteazu 39 pentru Biblioteca Municipală Sebeş (119.110 lei) – lucrare nouă
- alimentare cu apă sat Răhău (lucrare nouă) – 202.370 lei
- modernizare strada Vânători (continuare – 4.233.200 lei)
- modernizare străzile Nicolae Iorga, Radu Stanca, Tudor Vladimirescu (continuare – 1.713.650 lei)
- reamenajare exterioară cartier Lucian Blaga (continuare – 2.000.000 lei)
- modernizare strada Şurianu (continuare – 456.000 lei).alimentare cu apă sat Răhău (lucrare nouă) – 893.690 lei
Alte investiţii:
- modernizare Aleea Zorilor, Zorilor, Simion Bărnuţiu, Progresului tronson II – Petreşti (lucrări noi): 761.160 lei
- modernizare străzi Viitorului, Lemnarilor, Stejarului, Ogorului, Oaşa, M. Sadoveanu, Brânduşei, Luncile Prigoanei, Cibanului, Tipografilor, Bujorului (lucrări noi) – 686.000 lei
- modernizare strada Şurianu şi Crişan în Petreşti (lucrări noi – 355.480 lei), reabilitare strada Viilor, modernizare strada Simion Bărnuţiu
- reamenajare exterioară cartier Lucian Blaga (1.070.440 lei, din care 1.000.000 lei aferenţi lucrărilor din 2013, diferenţa necesară este asigurată din împrumut intern)
- iluminat public strada 8 Aprilie, Pădurenilor, Luncii, Speranţei, Cloşca, Zorii Noi, Viitorului, Lemnarilor, Stejarului, Ogorului, Oaşa, M. Sadoveanu, Luncile Prigoanei, Lungă, Izvorului (lucrare nouă) – 152.000 lei
- amenajare imobil strada M. Viteazu 39 pentru Biblioteca Municipală Sebeş (485.900 lei) – lucrare nouă
- extindere Grădiniţa cu program normal nr. 8, strada Mihail Koglniceanu
- construire Autogara Municipiul Sebeş (continuarea lucrărilor începute în 2011 – 147.480 lei)
- Modernizare Baza Sportivă (schimbare destinaţie din popicărie în complex sportiv – 1.659.530 lei)
- Locuinţe sociale destinate chiriaşilor evacuaţi BL 11 C, cartier Valea Frumoasei, Sebeş (37.200 lei pentru finalizarea proiectului tehnic contractat în 2008)
- Locuinţe sociale chiriaşilor evacuaţi BL 150 CD şi Bl. 150 F, strada Mircea cel Mare, Sebeş (68.200 lei pentru finalizarea proiectului tehnic contractat în 2008)
- investiţii învăţământ: 147.670 lei, la Liceul cu Program Sportiv.
- Studii pentru: Reamenajare Parcul Tineretului, reamenajare lac, modernizare străzi zona S-E, modernizarea străzilor Zăvoi, Tineretului, Arini, Crângului, Aurel Vlaicu, 8 Martie, Fântâna de Aur, Sticlarilor, Abatorului, Spicului, Stejarului, Viitorului, Lemnarilor, Ogorului, M. Sadoveanu, Brânduşelor, Oaşa, Luncile Prigoanei, Cibinului, Tipografilor, Bujorului. În Petreşti: Crişan, Şurianu, Zorilor, Aleea Zorilor, Simion Bărnuţiu, Progresului tronson II. În Lancrăm: Uliţa de Jos.
- Studii pentru reabilitare reţea apă strada Spitalului, extindere reţea strada Bujorului (fezabilitate, 7.200 lei)
- construire şosea de centură a Municipiului Sebeş cu statut de drum urban – servicii de verificare SF şi documentaţie de identificare: 60.000 lei
- Sistemul informaţional specific domeniului imobiliar-edilitar şi băncilor de date urbane (460.000 lei) – continuarea lucrărilor
- Reactualizare PUG Regulament local şi Strategia de dezvoltare spaţială a municipiului (finalizarea documentaţiei – 37.310 lei)

Administrație
Reorganizarea rețelei școlare din Sebeș pentru anul 2026-2027, aprobată de Consiliul Local
Consiliul Local al Municipiului Sebeș s-a întrunit miercuri, 9 septembrie 2026, într-o ședință extraordinară convocată de îndată, pentru a analiza și aproba proiectul de hotărâre privind reorganizarea unităților de învățământ preuniversitar de stat din municipiu.

Demersul vine în urma unor decizii adoptate la nivelul Ministerului Educației și Cercetării și presupune modificări în structura mai multor unități de învățământ din Sebeș și localitățile aparținătoare.
Reorganizarea, declanșată printr-un ordin al Ministerului Educației
Procedura administrativă a fost inițiată în urma adresei Inspectoratului Școlar Județean Alba nr. 5333 din 4 septembrie 2026, transmisă Primăriei Sebeș și înregistrată la instituție în data de 8 septembrie.
Prin această adresă a fost transmis Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr. 5594 din 31 august 2026, document care reglementează reorganizarea a trei unități de învățământ din municipiu: Liceul Tehnologic Sebeș, Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” și Școala Gimnazială Nr. 2 Sebeș.
Hotărârea adoptată la nivel local actualizează rețeaua școlară stabilită prin HCL nr. 392/2025 pentru anul de învățământ 2026-2027.
Patru unități de învățământ cu personalitate juridică
În urma reorganizării, în Sebeș funcționează patru unități de învățământ de stat cu personalitate juridică, împreună cu structurile arondate acestora.
Liceul Tehnologic Sebeș își păstrează statutul de unitate de învățământ cu personalitate juridică.
Grădinița „Copiilor Voioși” Sebeș va avea în structură Creșa „Copiilor Voioși”, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 Sebeș și Grădinița cu Program Prelungit Nr. 3 Sebeș.
Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Sebeș va avea în subordine Școala Gimnazială „Silviu Cărpinișan” Sebeș, Grădinița cu Program Normal Lancrăm, Grădinița cu Program Normal Nr. 8 Sebeș și Grădinița cu Program Prelungit Nr. 7 Sebeș.
Școala Gimnazială Nr. 2 Sebeș va avea în structură Școala Gimnazială Răhău și Grădinița cu Program Normal Răhău.
Ce alte unități fac parte din rețeaua școlară
Rețeaua de învățământ de stat din municipiu este completată de Colegiul Național „Lucian Blaga”, Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu”, Școala Gimnazială Petrești și Liceul German Sebeș.
În sectorul particular sunt incluse Grădinița „Heidi”, Grădinița „Sfântul Nicolae”, Grădinița „Mirela” și Școala Postliceală „Henri Coandă”.
Reorganizarea se aplică pentru anul de învățământ 2026-2027 și are la bază prevederile legislației în vigoare privind organizarea rețelei școlare și funcționarea unităților de învățământ preuniversitar.
Administrație
Un nou centru multifuncțional pentru copii va fi amenajat pe strada Tipografilor, din Sebeș
Amplasamentul de pe strada Tipografilor a fost predat astăzi pentru demararea proiectului privind realizarea unui centru multifuncțional destinat copiilor, conceput pentru a susține activitățile sportive, educative și culturale și pentru a contribui la dezvoltarea programelor extrașcolare din comunitate.

Proiectul prevede reorganizarea și modernizarea amplasamentului, prin amenajarea unor facilități sportive exterioare care să răspundă nevoilor copiilor și tinerilor. Vor fi realizate un teren de sport multifuncțional, un teren de volei și un teren de baschet cu dimensiuni reduse, de tip half-court.
Investiția va include și amenajarea infrastructurii exterioare aferente: alei pietonale, spații de siguranță, zone verzi, mobilier urban și iluminat.
În cadrul proiectului va fi construită și o clădire cu funcțiuni conexe, destinată atât activităților sportive, cât și celor educative și recreative. Clădirea va cuprinde vestiare, grupuri sanitare, spații pentru depozitarea echipamentelor sportive, săli pentru activități educative, recreative și culturale, precum și spații tehnice și administrative.

Prin această investiție, amplasamentul de pe strada Tipografilor va fi transformat într-un spațiu modern și accesibil, destinat copiilor și activităților comunitare, cu scopul de a crea condiții mai bune pentru mișcare, educație, socializare și petrecerea timpului liber.
Proiectul beneficiază de finanțare în baza Contractului nr. 8757/26.11.2025, încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin OIR PECU Regiunea Centru, în calitate de autoritate de management pentru Programul Incluziune și Demnitate Socială.
Din Județacum 5 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…



















