Rămâi conectat

Știri din zonă

Bărbatul din Gârbova care și-a ucis mama în bătaie și a vrut să fugă din ţară a fost trimis în judecată

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un bărbat din Gârbova suspectat că şi-a ucis mama în bătaie, a fot trimis în judecată pentru omor.

Dosarul va fi judecat la Tribunalul Alba. Oţoiu Paul Gerhard se afla sub control judiciar, dar nu s-a mai prezentat la poliţie şi nu a mai fost găsit la locuinţa sa, fiind dat în urmărire în urmă cu 4-5 luni.

Acesta a fost expertizat psihiatric, constatându-se că avea discernământ şi a fost trimis în judecată pentru omor, loviri şi alte violenţe.

Bărbatul ar fi încercat şi să fugă din ţară, în Germania, dar a fost iniţial oprit la vamă. De atunci însă, bărbatul este dispărut şi nimeni nu ştia unde este.

Pentru că nu s-a mai prezentat la Poliţie, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au cerut schimbarea măsurii de control judiciar în arest preventiv, iar solicitarea a fost admisă de magistraţii de la Tribunal.

La sfârşitul lunii martie 2019, într-o casă, dintr-un sat din comuna Gârbova a fost descoperit cadavrul unei bătrâne, care prezenta multiple urme de violenţă.

La trei luni de la macabra descoperire, procurorii de pe lângă Parchetului Tribunalului Alba au cerut arestarea preventivă în lipsă a fiului bătrânei găsite omorâte, acesta fiind considerat suspect de violenţă în familie sub forma omorului şi furt de carduri bancare.

După faptă, bărbatul a fugit din ţară cu cardurile asupra sa. Acesta s-ar fi deplasat prin Franţa, Spania, Italia, Belgia, Elveţia şi Germania, fără un motiv bine stabilit, spun anchetatorii. În Germania, Franţa şi Spania, bărbatul a folosit cele două carduri furate, până când fiica victimei a cerut blocarea lor.

În octombrie anul trecut, bărbatul a fost depistat pe teritoriul Austriei şi predat autorităţilor din România pe aeroportul Otopeni. Din octombrie şi până la sfârşitul lui ianuarie 2020, Oţoiu s-a aflat în arest preventiv, dar ulterior a fost eliberat şi plasat sub control judiciar, moment în care a dispărut.

”Procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus, la data de 02.10.2020, trimiterea în judecată a unui inculpat în vârstă de 46 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de violenţă în familie în modalitatea omorului şi violenţă în familie în modalitatea lovire sau alte violenţe, cu rechizitoriul întocmit fiind sesizat Tribunalul Alba. În fapt, s-a reţinut că, la data de 15.03.2019, în timp ce se aflau la locuinţa comună de pe raza satului Cetea, comuna Galda, jud. Alba, inculpatul a agresat-o fizic pe mama sa în vârstă de 79 ani, iar la data de 19.03.2019, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul a exercitat violenţe repetate şi de mare intensitate asupra aceleiaşi victime, cauzându-i multiple leziuni care au condus la decesul acesteia”, se precizează în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.

Inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv. Iniţial, inculpatul s-a sustras urmăririi penale, părăsind teritoriul ţării, fiind arestat preventiv în lipsă, măsura preventivă fiind pusă în executare prin intermediul unui mandat european de arestare.

”Având în vedere complexitatea probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, care a presupus efectuarea mai multor expertize în diferite domenii de specialitate, măsura arestării preventive a fost prelungită succesiv, ulterior fiind înlocuită cu cea a controlului judiciar, ale cărei obligaţii au fost încălcate de către inculpat, care a părăsit iarăşi ţara, motiv pentru care acesta a fost din nou arestat preventiv în lipsă. Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul I.P.J. Alba – Serviciul Investigaţii Criminale şi Serviciul Criminalistic, Poliţia Municipiului Alba Iulia şi Inspectoratul General al Poliţiei Române – Institutul Naţional de Criminalistică – Serviciul de Cercetare la Fata Locului şi Serviciul de Biocriminalistică”, se mai precizează în comunicat.

sursa: adevarul.ro




Știri din zonă

Fetiță de 11 ani, acroșată de o mașină pe DJ 705B, în localitatea Vințu de Jos

sebesinfo.ro

Publicat

în

Duminică, 11 octombrie 2026, în jurul orei 15.30, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un bărbat, în vârstă de 47 de ani, cu privire la faptul că, pe raza localității Vințu de Jos, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat faptul că o minoră, în vârstă de 11 ani, din localitatea Vințu de Jos, în timp ce se deplasa pe bicicletă, pe DJ 705B, pe raza localității Vințu de Jos, a fost acroșată de un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din localitatea Blandiana.

În urma evenimentului rutier, minora a suferit leziuni corporale ce au necesitat transportul la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.




Citește mai mult

Știri din zonă

Sărbătoarea tradițiilor la Pianu: Festivalul „Armonii și Gusturi” a celebrat produsele agroalimentare românești

sebesinfo.ro

Publicat

în

Comuna Pianu a găzduit, în weekend-ul 10-11 octombrie 2026, a cincea ediție a Festivalului „Armonii și Gusturi”, un eveniment dedicat promovării valorilor rurale și a Zilei Naționale a Produselor Agroalimentare Românești. Gazda, Căminul Cultural din Pianu de Jos, a devenit un punct de întâlnire între producători locali și comunitatea pasionată de tradiții.

Programul a fost diversificat, punând un accent special pe istoria agriculturii locale prin tema „100 de ani de Asimina în România”, desfășurată printr-o serie de prezentări și degustări. Vizitatorii au putut explora un târg de produse tradiționale și o expoziție cu vânzare, unde produsele agroalimentare românești au fost în centrul atenției.

Atractivitățile pentru cei mici au inclus spectacolul „Laboratorul veseliei”, prezentat de Teatrul de păpuși „Prichindel” din Alba Iulia, precum și „Bostaniada”, o expoziție creativă de felinare din dovleci.

Partea artistică a fost marcată de un spectacol folcloric amplu, coordonat de Ansamblul Folcloric al Județului Alba, sub conducerea lui Alexandru Pal, alături de soliști locali și grupuri de copii din școlile comunei Pianu și din Sebeș. Atmosfera de sărbătoare a fost completată de diverse reprezentații de dans popular și modern.

Evenimentul s-a încheiat cu o programare muzicală variată, ce a inclus trupa „Dublu Click” cu hituri italiene, muzică folk interpretată de Liviu Trifu, iar seara a fost culminată cu spectacole de muzică populară oferite de Ovidiu și Ioana Țăran, urmate de o petrecere cu muzică etno și discoteccă.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes