Rămâi conectat

Știri din zonă

Bărbat rănit grav, după ce a căzut cu autoturismul într-o prăpastie din zona localității Purcăreți

sebesinfo.ro

Publicat

în

Polițiștii din Sebeș au fost sesizați, cu privire la faptul că, pe raza comunei Pianu, un bărbat, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra acestuia și ar fi căzut într-o prăpastie. Cercetarea la fața locului este în desfășurare.

„Secția de pompieri Sebeș intervine în cooperare cu SALVAMONT Alba și detașamentul de pompieri Alba Iulia pentru acordarea primului ajutor medical calificat și descarcerare la un accident rutier produs pe raza localității Purcăreți, intr-o zona greu accesibilă. Echipajul SMURD au reușit să ajungă la persoana din autoturism, aceasta fiind conștientă cu multiple traumatisme. La momentul de față se așteaptă ajungerea și celorlalte forțe de intervenție pentru a putea extrage persoana din autoturism, deoarece diferenta de nivel este de aproximativ 100 de metri de la sosea pana la autoturism. Forțe alocate: 1 x Descarcerare, 1 x APIC și 1 x EPA”, a transmis ISU Alba.

UPDATE 1: „S-a reușit extragerea persoanei de către echipajul SMURD și cetățenii din zonă. La momentul de față aceasta este evaluată medical la fața locului de către echipajul SMURD”, a transmis ISU Alba.

UPDATE 2: „Persoana implicată în accident, de sex masculin, va fi transportată la UPU Alba Iulia de către echipajul SMURD din cadrul Secției de pompieri Sebeș”, a mai transmis ISU Alba.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Știri din zonă

Amenzi de 2.000 de lei aplicate de polițiști, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată pe raza comunei Vințu de Jos

sebesinfo.ro

Publicat

în

Joi, 23 aprilie 2026, în intervalul orar 06.00-23.00, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au desfășurat o acțiune pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor.

În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 128 de verificări de persoane și 103 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Polițiștii au constatat abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 2.000 de lei și au reținut 7 certificate de înmatriculare.

De asemenea, au fost consiliate 7 persoane aflate în situații conflictuale, pe linia violenței domestice, combaterea violenței domestice fiind un obiectiv prioritar al Poliției Române.

În cadrul acțiunii, polițiștii au reținut trei persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și furt calificat.

La acțiune, au participat polițiști din cadrul Biroului Rutier Alba Iulia, Serviciului Criminalistic și Serviciului pentru Acțiuni Speciale.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Accident rutier pe Autostrada A1, la kilometrul 313. Intervin pompierii militari din Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Pompierii militari din Sebeș au fost solicitați să intervină, miercuri după-amiază, pentru asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier produs pe Autostrada A1, la kilometrul 313, sensul de mers Sebeș-Sibiu.

„Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier produs pe Autostrada A1, km. 313, sensul de mers Sebeș-Sibiu. În accident ar fi două auto implicate, fără persoane încarcerate. Forțe alocate: 1 x autospecială de stingere cu apă și spumă si 1 x amb. SAJ”, a transmis ISU Alba.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

38 de abonamente de telefonie mobilă pentru doar 10 angajați, la Primăria comunei Cut

sebesinfo.ro

Publicat

în

Inspectorii Camerei de Conturi Alba au identificat, în urma unui control de audit desfășurat la nivelul Primăriei comunei Cut, mai multe neconformități. Pentru două dintre acestea, administrația locală a fost sancționată cu amenzi în valoare totală de 7.500 de lei.

Astfel, potrivit raportului făcut public, au fost majorate nelegal cheltuielile cu bunurile și serviciile la Primăria Cut, în perioada noiembrie 2023 – noiembrie 2025 cu suma totală de 114.497 de lei. Situația s-a datorat achiziționării și decontării unui număr de 38 abonamente de telefonie mobilă, în condițiile în care în cadrul entității figurează doar 10 angajați conform statelor de plată, în valoare de 113.594,59 lei.

Prin acest mod, a avut loc o majorare nelegală a cheltuielilor cu telefonia mobilă, prin decontarea către operatorul de telefonie a sumei de 902,59 lei peste limita legală de 35 lei/abonament prevăzută de Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung.

„Entitatea verificată nu a respectat în totalitate, în perioada 2021 – 2025, prevederile Legii nr. 98/2016 a achizițiilor publice referitoare la derularea etapei de planificare /pregătire a procesului de achiziție publică, în ceea ce privește: elaborarea, actualizarea și aprobarea programului anual al achizițiilor publice; transmiterea în SEAP a notificărilor cu privire la achizițiile directe și întocmirea referatelor de necesitate. De asemenea, din verificările efectuate echipa de audit a mai constatat și faptul că, în perioada 2021-2025 au fost identificate achiziții publice efectuate de către entitate și care nu au fost prevăzute în programele anuale a achizițiilor publice și nu au fost publicate în SEAP extrase din programul anual al achizițiilor publice, potrivit prevederilor art. 12, alin. (6) din H.G. nr. 395/2016. Din verificările efectuate echipa de audit a constatat faptul că în perioada 2021-2025 entitatea auditată nu a procedat, în cazul nici unei achiziții directe (cu excepția celor realizate prin utilizarea catalogului electronic SEAP) la transmiterea în SEAP a notificărilor, fiind astfel încălcate prevederile menționate anterior”, se precizează în raportul Camerei de Conturi Alba.

Astfel, în perioada 2021-2025, administrația locală a efectuat achiziții directe pentru care nu s-au efectuat notificări în SEAP, în valoare de 8,7 milioane de lei. Pentru această abatere s-a aplicat o amendă contravențională în valoare de 5.000 de lei.

Inspectorii Camerei de Conturi au mai constatat că entitatea verificată nu a respectat, în perioada verificată, prevederile legale privind controlul financiar preventiv propriu, respectiv angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor a fost efectuată fără viza prealabilă de control financiar preventiv propriu, contrar prevederilor Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale. Pentru această abatere, s-a aplicat o amendă contravențională în sumă de 2.500 de lei.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes