Actualitate
Astăzi, 7 noiembrie 2021, Părintele Arhiepiscop Irineu a fost prezent la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Municipiul Sebeș
În cursul dimineții zilei de astăzi, 7 noiembrie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din parohia Sebeș II, comunitate păstorită de către părintele Eugen Moldovan, consilier administrativ-bisericesc în cadrul Arhiepiscopiei Alba Iuliei.
ÎPS Irineu, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Municipiul Sebeș. De asemenea, după Sfânta Liturghie, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a săvârșit Taina Sfântului Botez pentru pruncul Vlad, fiul domnului Sergiu Moldovan.
În finalul cuvântului de învățătură adresat celor prezenți la Sfânta Liturghie, ÎPS Irineu a spus: „Urcușul nostru spre înviere se realizează în biserică, fiindcă ea este pelerină spre cer și laborator al învierii, cum o numește Sfântul Maxim Mărturisitorul. Ea este corabia mântuirii prin care noi înaintăm spre cele de sus, spre limanul liniștit al Împărăției cerești. Cel ce-L iubește pe Hristos și împlinește poruncile Sale, acela crede cu tărie și spune și altora că moartea nu este trecere în neființă și nici tunel fără ieșire, ci ea este preludiul învierii, începutul altei vieți și al fericirii veșnice. Suntem siguri de aceasta, pentru că Hristos Cel răstignit și înviat ne-a încredințat pe noi cu niște cuvinte mai tari decât moartea, spunându-ne: «Cel ce crede în Mine, chiar de va muri, viu va fi»”.
Construită în anul 1778, biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Sebeș reprezintă cel mai vechi locaș de cult ortodox din municipiu, fiind ridicată în apropierea unei biserici de zid din secolul al XVI-lea. Înconjurată de cimitirul ortodox al orașului, biserica a fost edificată în timpul păstoririi protopopului Avram Moga (1774-1805), din daniile bunilor credincioși. În decursul anului 1900, au avut loc ample lucrări de renovare în interiorul locașului de închinare. Astfel, biserica a fost dotată cu un nou iconostas, iar bolta altarului a fost împodobită cu pictură, lucrarea fiind executată de către Sava Henția. Între anii 1957-1969, a fost efectuată o altă serie de lucrări privind restaurarea locașului de închinare, sub coordonarea preotului Iacob Bologa. De asemenea, în acest interval de timp a fost pictat și restul bisericii, lucrarea fiind realizată de către pictorul Ioan Căzilă din Sibiu.
Fiind afectată de igrasie, pictura a fost curățată în anul 1993 de către același pictor, urmând să fie reînnoită în decursul anului 2012 de către Ioan Botiș din Cluj-Napoca. Anterior, în anul 2008, o echipă de restauratori de la Departamentul de conservare-restaurare a Muzeului ,,ASTRA” din Sibiu au executat lucrări de consolidare şi completare a structurii şi a decoraţiunilor sculptate, precum și de curăţire a icoanelor și vernisare a picturilor. De asemenea, în anul 2015, pictura avea să fie restaurată din nou, fiind totodată executate și alte lucrări de reabilitare a interiorului și exteriorului bisericii. Toate acestea au culminat cu slujba de târnosire a locașului de cult, oficiată de Arhipăstorul nostru, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, la data de 2 septembrie 2018, cu prilejul împlinirii a 240 de ani de atestare documentară a bisericii.
sursa: reintregirea.ro

Actualitate
Bărbat din Sebeș, condamnat după ce a lovit cu pumnul ecranul unui aparat de jocuri de noroc
Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la trei luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a distrus ecranul unui aparat de jocuri de noroc. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Sebeș la data de 2 octombrie 2026 și nu este definitivă.

Potrivit motivării instanței, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 19 aprilie 2022, în jurul orei 19:00, într-un local din Sebeș. Bărbatul juca la aparat și, după ce nu a obținut câștigul dorit, a lovit ecranul cu pumnul. Ecranul tactil s-a fisurat și a încetat să funcționeze, fiind necesară înlocuirea lui. Paguba a fost estimată la 1.700 de lei.
Dosarul a ajuns la procurori la 18 decembrie 2024. În cursul cercetărilor, bărbatul a dat declarații și a recunoscut fapta. Instanța l-a găsit vinovat de distrugere, însă hotărârea poate fi atacată cu apel.
Actualitate
„Aripi de Speranță – Sport pentru Fiecare” lansează baschetul în scaun rulant la Petrești
O activitate de baschet în scaun rulant a început la Sala de Sport din Petrești, unde persoanele cu dizabilități se pot întâlni pentru a face sport, a socializa și a-și depăși limitele.

Inițiativa a pornit de la dorința de a crea un spațiu în care persoanele cu dizabilități să aibă acces la activități sportive și să se simtă parte din comunitate. Organizatorii spun că proiectul este abia la început, dar se bucură de sprijinul unor oameni și instituții care au ales să se implice.
Antrenamentele sunt coordonate de Sorin Simon și George Haprianu. Organizatorii le-au mulțumit pentru timpul, răbdarea și încurajările oferite participanților.
Proiectul beneficiază și de sprijinul Primăriei Municipiului Sebeș și al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, prin implicarea specializării Educație Fizică și Sport.
Antrenamentele au loc în fiecare marți, de la ora 18:00, la Sala de Sport din Petrești. Cei interesați pot veni să urmărească activitatea, să îi cunoască pe participanți și antrenori sau să afle mai multe despre baschetul în scaun rulant.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…





















