Rămâi conectat

Administrație

Astăzi, 27 decembrie 2016, a avut loc o ședință ordinară a Consiliului Local Sebeș. Vezi ce proiecte s-au aflat pe ordinea de zi

sebesinfo.ro

Publicat

în

Vă informăm că astăzi, 27 decembrie 2016, la ora 14.00, a fost convocat Consiliul Local al Municipiului Sebeş, judeţul Alba, în şedinţă publică ordinară, în sala de şedinţe „Radu Stanca” a Primăriei Municipiului Sebeş  (camera 17), cu următoarele proiecte pe ordinea de zi:

  1. Proiect de hotărâre  privind aprobarea  Regulamentului  de acordare a sporului pentru condiţii vătămătoare de muncă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Iniţiator proiect: Primarul Municipiului Sebeş, domnul Dorin Nistor.

  1. Proiect de hotărâre privind modificarea  HCL 299 / 2016 la documentaţia de primă înscriere a imobilelor – drumuri  vicinale SEBEŞ – RĂHĂU aparţinătoare UAT SEBEŞ.

Iniţiator proiect: Primarul Municipiului Sebeş, domnul Dorin Nistor.

  1. Proiect de hotărâre privind  îndreptarea erorii materiale  strecurate în HCL nr. 282/2016 privind atribuirea de nume pentru străzile nou create în Municipiul Sebeş, după cum urmează: str. Transilvania şi Str. Ardealul.

Iniţiator proiect: Primarul Municipiului Sebeş, domnul Dorin Nistor.

  1. Proiect de hotărâre  privind stabilirea  cotei părţi din cuantumul chiriei , ce poate fi reţinută de către titularul dreptului de administrare a bunurilor  proprietate publică.

Proiect iniţiat de domnul Nicolaie Matei, consilier local

  1. Proiect de hotărâre privind acordarea  de înlesniri  la plata creanţelor fiscale accesorii datorate bugetului local al municipiului Sebeş de către persoanele fizice.

Iniţiator proiect: Primarul Municipiului Sebeş, domnul Dorin Nistor.

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea  Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţii „Complex Sportiv şi Recreere,Municipiul Sebeş, jud. Alba.

Iniţiator proiect: Primarul Municipiului Sebeş, domnul Dorin Nistor.

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea  Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţii „Complex Sportiv şi Recreere, Municipiul Sebeş, jud. Alba – Reţele şi amenajări  exterioare”.

Iniţiator proiect: Primarul Municipiului Sebeş, domnul Dorin Nistor.

  1. Proiect de hotărâre privind  aprobarea încetării, cu acordul părţilor contractante a Contractului de închiriere – locuinţă A.N.L. nr. 68/44735/2016 şi atribuirea locuinţei următorului clasat  pe Lista de punctaje şi ordinea de prioritate în repartizarea locuinţelor construite din fonduri A.N.L. pe anul 2016 – Anexa 1 la HCL nr. 71/2016.

Iniţiator proiect: Primarul Municipiului Sebeş, domnul Dorin Nistor.

  1. Proiect de hotărâre privind instituirea taxelor speciale  în anul 2017 pentru serviciile prestate de către Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă.

Iniţiator proiect: Primarul Municipiului Sebeş, domnul Dorin Nistor.

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului privind zonarea străzilor de pe raza administrativ teritorială a Municipiului Sebeş .

Iniţiator proiect: Primarul Municipiului Sebeş, domnul Dorin Nistor.

  1. Proiect de hotărâre privind reînnoirea mandatului membrilor  Consiliului de Administraţie a Ocolului Silvic Sebeş RA. Precum si aprobarea R.O.F Ocolului Silvic Sebeş RA.

Iniţiator proiect: Primarul Municipiului Sebeş, domnul Dorin Nistor.

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea tăierii arborilor uscaţi de pe domeniul public al Municipiului Sebeş („Parcul Arini „).

Iniţiator proiect: Primarul Municipiului Sebeş, domnul Dorin Nistor.

  1. Proiect de hotărâre  privind  aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Sebeş

Iniţiator proiect: Primarul Municipiului Sebeş, domnul Dorin Nistor.

  1. Proiect de hotărâre privind  acordarea normei de hrană  poliţiştilor locali din cadrul Poliţiei Locale a Municipiului Sebeş .

Iniţiator proiect: Primarul Municipiului Sebeş, domnul Dorin Nistor.

Proiecte suplimentare:

  1. Proiectul de hotărâre privind aprobarea planului de ocupare a funcţiilor publice pe anul 2017.

Iniţiator proiect: Primarul Municipiului Sebeş, domnul Dorin Nistor.

  1. Proiect de hotărâre privind introducerea în inventarul domeniului public al municipiului Sebeş a obiectivului de investiţii „Staţia de epurare Sebeş”, situat în Lancrăm, str. Veche.

Iniţiator proiect: Primarul Municipiului Sebeş, domnul Dorin Nistor.

Toate proiectele au primit votul favorabil al Consiliului Local al Municipiului Sebeş, cu excepţia proiectului cu nr. 4 de pe ordinea de zi, Proiect de hotărâre  privind stabilirea  cotei părţi din cuantumul chiriei, ce poate fi reţinută de către titularul dreptului de administrare a bunurilor  proprietate publică, proiect iniţiat de domnul Nicolaie Matei, consilier local, care a fost amânat pentru o şedinţă ulterioară.

Compartimentul Relaţii Publice şi Comunicare,
 Primăria Municipiului Sebeş




Administrație

Un parc fotovoltaic ar putea fi construit pe fosta platformă industrială „Mobis” din Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Municipiul Sebeș a depus un proiect pentru obținerea unei finanțări nerambursabile prin Fondul pentru Modernizare. Investiția propusă vizează construirea unui parc fotovoltaic destinat autoconsumului, cu o putere instalată de 1.000 kW și sisteme de stocare a energiei.

Parcul ar urma să fie amplasat pe un teren achiziționat recent de municipalitate, în perimetrul fostei platforme industriale „Mobis”. Energia produsă ar acoperi o parte din consumul Primăriei Sebeș, al instituțiilor și serviciilor publice subordonate, al iluminatului public și al altor puncte de consum administrate de municipiu.

Potrivit proiectului, producția locală și stocarea energiei ar urma să reducă achizițiile de electricitate din rețea și cheltuielile suportate din bugetul local. Sistemele de stocare ar permite folosirea energiei produse în funcție de necesități și ar contribui la gestionarea consumului în perioadele de vârf.

Valoarea finanțării nerambursabile solicitate este de 1.088.891 de euro. Proiectul vizează, totodată, creșterea eficienței energetice și a autonomiei energetice a municipiului.




Citește mai mult

Administrație

Pădure urbană în zona Parcul Arini, pe malul râului Sebeș. Primăria a scos lucrările la licitație

sebesinfo.ro

Publicat

în

Primăria Municipiului Sebeș a lansat licitația pentru amenajarea unei păduri urbane în zona Parcului Arini, pe malul râului Sebeș. Valoarea estimată a contractului este de 1.066.990 de lei, iar firmele interesate își pot depune ofertele până la 9 noiembrie 2026.

Proiectul vizează un teren aflat în domeniul public al municipiului, cu o suprafață totală de 17.015 metri pătrați. Lucrările vor fi realizate pe o suprafață de peste 10.260 de metri pătrați, în prezent neamenajată și acoperită în principal de vegetație spontană.

Documentația prevede o intervenție bazată pe conceptul de „naturalizare controlată”. Vegetația valoroasă existentă va fi păstrată și completată cu arbori, plante perene și graminee adaptate zonei. Vor fi plantați 63 de arbori foioși, iar arinii vor reprezenta mai mult de jumătate din totalul arborilor, pentru a păstra specificul zonei.

În viitoarea pădure urbană vor fi amenajate alei pietonale permeabile, o zonă centrală pentru socializare, grădini cu rol ecologic și spații de tranziție între vegetație și infrastructura din apropiere. Proiectul include și amplasarea unor bănci, coșuri de gunoi și panouri informative.

De asemenea, autoritățile intenționează să reamenajeze cursul de apă existent, care este în prezent secat și colmatat, și să elimine parcările aflate în zonă. Terenul nu dispune în prezent de alei, iluminat public, mobilier urban sau semnalizare.

Lucrările ar urma să fie finalizate în termen de cinci luni de la emiterea ordinului de începere. Perioada minimă de garanție este de cinci ani de la recepția lucrărilor. Investiția este inclusă în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a municipiului Sebeș și se înscrie în obiectivele Programului Regional Centru 2021–2027.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes