Știri din zonă
Aproximativ 140 de profesori au participat la Mănăstirea Oașa la o întâlnire cu tema „Generația digitală față în față cu dascălii săi”
Sinaxa Educațională, o comunitate a profesorilor care integrează valorile religioase creștin-ortodoxe și formarea caracterului moral al elevilor în procesul de învățare, a organizat, în perioada 18-20 octombrie 2024, la Mănăstirea Oașa, județul Alba, întâlnirea de toamnă cu tema „Generația digitală față în față cu dascălii săi”.

Aproximativ 140 de profesori din toate regiunile geografice ale țării și de toate disciplinele s-au întâlnit la Mănăstirea Oașa, la al V-lea eveniment organizat de Sinaxa Educațională, pentru a discuta probleme de actualitate, legate de procesul instructiv-educativ aflat sub amprenta digitalizării.
Programul întâlnirii a îmbinat armonios conferința și atelierele educaționale legate de tema evenimentului, cu participarea la slujbele și la activitățile mănăstirești. Ziua de sâmbătă, 19 octombrie, a început cu participarea la Sfânta Liturghie și implicarea în activitățile gospodărești ale mănăstirii. A urmat Atelierul educațional cu tema „Tehnologie și digitalizare”, moderat de prof. Carmen Jinariu, care a adus în discuție teme precum: avantaje ale integrării tehnologiei în educație, instrumente digitale folosite la clasă, provocări întâmpinate în lucrul cu generația digitală, abilitățile esențiale ale unui profesor care predă unei generații conectate la tehnologie, cum afectează tehnologia și digitalizarea valorile educaționale tradiționale.
Ideile principale ale acestor ateliere educaționale au fost detaliate și dezbătute ulterior de prof. univ. dr. Adrian Opre, profesor universitar la Departamentul de Psihologie și decan al Facultății de Psihologie și Științele Educației a Universității „Babeș‑Bolyai” din Cluj‑Napoca, președinte al Asociației de Științe Cognitive din Romania, care a susținut, tot în decursul zilei de sâmbătă, conferința „Generația digitală față în față cu dascălii săi”. În prima parte a întâlnirii, prof. univ. dr. Adrian Opre a dezvoltat trei teme principale: 1. Nativii digitali vs. imigranții digitali; 2. Valorificarea bunelor practici din timpul pandemiei; 3. Tandemul educației digitale cu dascălii săi.
În partea a doua a întâlnirii, întrebările participanților au vizat rolul profesorului de a transforma învățarea nativilor digitali într-un proces cât mai relevant și atractiv, de a oferi elevilor sintaxe mentale, modele comportamentale, modele morale ce implică aplicarea valorilor tradiționale, precum: curajul și patriotismul, libertatea și obiceiurile românilor, transmise prin viu grai din generație în generație. Concluziile întâlnirii au fost dezbătute de participanți aducându-se în discuție importanța înțelegerii și a cunoașterii cât mai fidele a lumii virtuale, de către toate cadrele didactice, pentru a putea anticipa modul în care elevul se raportează la procesul de învățare și pentru a-l putea ghida pe acesta în frumoasa lui călătorie spre cunoaștere. Întâlnirea Sinaxei educaționale s-a încheiat duminică, 20 octombrie, după Sfânta Liturghie.

Știri din zonă
Fetiță de 11 ani, acroșată de o mașină pe DJ 705B, în localitatea Vințu de Jos
Duminică, 11 octombrie 2026, în jurul orei 15.30, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un bărbat, în vârstă de 47 de ani, cu privire la faptul că, pe raza localității Vințu de Jos, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat faptul că o minoră, în vârstă de 11 ani, din localitatea Vințu de Jos, în timp ce se deplasa pe bicicletă, pe DJ 705B, pe raza localității Vințu de Jos, a fost acroșată de un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din localitatea Blandiana.
În urma evenimentului rutier, minora a suferit leziuni corporale ce au necesitat transportul la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Știri din zonă
Sărbătoarea tradițiilor la Pianu: Festivalul „Armonii și Gusturi” a celebrat produsele agroalimentare românești
Comuna Pianu a găzduit, în weekend-ul 10-11 octombrie 2026, a cincea ediție a Festivalului „Armonii și Gusturi”, un eveniment dedicat promovării valorilor rurale și a Zilei Naționale a Produselor Agroalimentare Românești. Gazda, Căminul Cultural din Pianu de Jos, a devenit un punct de întâlnire între producători locali și comunitatea pasionată de tradiții.

Programul a fost diversificat, punând un accent special pe istoria agriculturii locale prin tema „100 de ani de Asimina în România”, desfășurată printr-o serie de prezentări și degustări. Vizitatorii au putut explora un târg de produse tradiționale și o expoziție cu vânzare, unde produsele agroalimentare românești au fost în centrul atenției.

Atractivitățile pentru cei mici au inclus spectacolul „Laboratorul veseliei”, prezentat de Teatrul de păpuși „Prichindel” din Alba Iulia, precum și „Bostaniada”, o expoziție creativă de felinare din dovleci.

Partea artistică a fost marcată de un spectacol folcloric amplu, coordonat de Ansamblul Folcloric al Județului Alba, sub conducerea lui Alexandru Pal, alături de soliști locali și grupuri de copii din școlile comunei Pianu și din Sebeș. Atmosfera de sărbătoare a fost completată de diverse reprezentații de dans popular și modern.

Evenimentul s-a încheiat cu o programare muzicală variată, ce a inclus trupa „Dublu Click” cu hituri italiene, muzică folk interpretată de Liviu Trifu, iar seara a fost culminată cu spectacole de muzică populară oferite de Ovidiu și Ioana Țăran, urmate de o petrecere cu muzică etno și discoteccă.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…























