Rămâi conectat

Știri din zonă

Ana Boca – viaţa la 100 de ani

redacția sebesinfo.ro

Publicat

în

UntitledÎn ciuda greutăţilor vieţii, care nu au fost puţine, Ana Boca, din comuna Cut, a ajuns la 100 de ani.

Este cel mai longeviv locuitor al comunei şi localnicii nu îşi amintesc să fi auzit vreodată ca cineva să „bată” un secol de viaţă. A fost o zi emoţionantă ieri. Ana Boca a primit oaspeţi şi a fost sărbătorită de cele două fiice şi alţi membri ai familiei, la Sebeş. La eveniment au luat parte şi primarul comunei Cut, Vasile Mutu, alături de viceprimarul Sorin Gheorghe Bâscă. În semn de aleasă preţuire, Ana Boca a primit din partea administraţiei locale din Cut diploma „Vârsta de aur”, care poartă inscripţia: „Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de viaţă, din partea Primăriei comunei Cut, împreună cu urări de sănătate şi tradiţionalul la mulţi ani!”. Alături de diplomă, primarul i-a dăruit Anei Boca şi un modest premiu în bani. Cea care a ajuns la 100 de ani bătuţi pe muchie ne-a mărturisit că are 3 copii, două fete şi un băiat (stabilit la Hunedoara) şi din anul 2003 a rămas văduvă. Soţul a fost veteran de război, Ana Boca amintindu-şi că a fost 7 ani plecat pe front, a luptat şi în Rusia, apoi s-a întors acasă. Ea a rămas să-şi crească singură copiii, să aibă grijă de gospodărie şi să se lupte cu greutăţile vremii. Ana Boca a mai avut 3 fraţi, două surori şi un frate, dar ea a cea mai longevivă. Sora cea mică, cu 20 de ani mai tânără, a plecat dintre noi, iar cealaltă soră, cu 10 ani mai mică, s-a prăpădit anul trecut. Dar doamna Ana nu a rămas singură pe lume! Din anul 2004, de când a rămas văduvă, una dintre fete, care locuieşte la Sebeş, a luat-o la ea. Şi soţul său a fost longeviv, a trăit până la 89 de ani, când Dumnezeu l-a chemat la el. Viaţa doamnei Ana a fost presărată cu bucurii, dar şi cu necazuri. Când avea 10 ani şi-a pierdut mama şi i-a ţinut ea locul, crescând-şi fraţii. Una dintre surorile sale, care atunci avea câteva luni, a fost îngrijită de doamna Ana, care a renunţat la şcoală pentru a ţine locul mamei, plecată prea devreme la Domnul. Anii au trecut şi acum Ana Boca are 6 nepoţi şi 7 strănepoţi care au grijă să nu-i lipsească nimic, alături de copiii ei. Cât a fost în putere, doamna Ana a lucrat la colectiv, iar la 92 de ani îşi aminteşte că a săpat în grădină. Apoi, s-a luptat cu o paralizie pe partea stângă a corpului, dar a învins boala şi a mers mai departe. Ieri ne spunea că pe viceprimarul Bâscă îl ştie de când era de-o şchioapă şi mergea după ciuperci. Pe mama primarului Vasile Mutu şi-o aminteşte bine pentru că erau vecini, locuiau pe aceeaşi stradă din comuna Cut. Ne-a spus că ştie că primarul a făcut şcoala la Bucureşti şi îl cunoştea bine pe bunicul lui. Fetele ei ne-au spus că e foarte isteaţă şi când locuia la Cut cunoştea oamenii din sat după mers, când ceilalţi de-abia îi zăreau în depărtare. Acum, Ana Boca se mândreşte că are inima sănătoasă, nu ia niciun medicament, nici chiar pentru tensiune. Vă întrebaţi poate care e secretul unei astfel de performanţe: o viaţă cumpătată, o alimentaţie sănătoasă, bunătate, rugăciune, răbdare, modestie şi munca în gospodărie. „Comuna Cut se mândreşte cu cel mai longeviv locuitor al său. O felicităm pe mama Ana şi dacă timpul şi sănătatea îi permit o aşteptăm la Cut”, a spus primarul Vasile Mutu. Foarte credincioasă, Ana Boca ştie că bunul Dumnezeu i-a ajutat în fiecare clipă, a învrednicit-o să ajungă la o vârstă la care nici nu se gândea vreodată. Alături de familie a avut parte ieri de momente speciale, aşteptate cu emoţie şi nerăbdare, pentru care cei dragi i-au pregătit şi un tort. Acum, Ana Boca îşi lasă soarta în grija lui Dumnezeu. Ziarul „Unirea” îi urează „La mulţi ani!”.

Adriana DURIGĂ




Știri din zonă

Fetiță de 11 ani, acroșată de o mașină pe DJ 705B, în localitatea Vințu de Jos

sebesinfo.ro

Publicat

în

Duminică, 11 octombrie 2026, în jurul orei 15.30, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un bărbat, în vârstă de 47 de ani, cu privire la faptul că, pe raza localității Vințu de Jos, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat faptul că o minoră, în vârstă de 11 ani, din localitatea Vințu de Jos, în timp ce se deplasa pe bicicletă, pe DJ 705B, pe raza localității Vințu de Jos, a fost acroșată de un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din localitatea Blandiana.

În urma evenimentului rutier, minora a suferit leziuni corporale ce au necesitat transportul la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.




Citește mai mult

Știri din zonă

Sărbătoarea tradițiilor la Pianu: Festivalul „Armonii și Gusturi” a celebrat produsele agroalimentare românești

sebesinfo.ro

Publicat

în

Comuna Pianu a găzduit, în weekend-ul 10-11 octombrie 2026, a cincea ediție a Festivalului „Armonii și Gusturi”, un eveniment dedicat promovării valorilor rurale și a Zilei Naționale a Produselor Agroalimentare Românești. Gazda, Căminul Cultural din Pianu de Jos, a devenit un punct de întâlnire între producători locali și comunitatea pasionată de tradiții.

Programul a fost diversificat, punând un accent special pe istoria agriculturii locale prin tema „100 de ani de Asimina în România”, desfășurată printr-o serie de prezentări și degustări. Vizitatorii au putut explora un târg de produse tradiționale și o expoziție cu vânzare, unde produsele agroalimentare românești au fost în centrul atenției.

Atractivitățile pentru cei mici au inclus spectacolul „Laboratorul veseliei”, prezentat de Teatrul de păpuși „Prichindel” din Alba Iulia, precum și „Bostaniada”, o expoziție creativă de felinare din dovleci.

Partea artistică a fost marcată de un spectacol folcloric amplu, coordonat de Ansamblul Folcloric al Județului Alba, sub conducerea lui Alexandru Pal, alături de soliști locali și grupuri de copii din școlile comunei Pianu și din Sebeș. Atmosfera de sărbătoare a fost completată de diverse reprezentații de dans popular și modern.

Evenimentul s-a încheiat cu o programare muzicală variată, ce a inclus trupa „Dublu Click” cu hituri italiene, muzică folk interpretată de Liviu Trifu, iar seara a fost culminată cu spectacole de muzică populară oferite de Ovidiu și Ioana Țăran, urmate de o petrecere cu muzică etno și discoteccă.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes