Rămâi conectat

Actualitate

Amendă penală pentru un medic din Sebeș, după ce a falsificat trei fișe de aptitudini

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un medic specializat în domeniul „Medicina Muncii”, din Sebeș, a fost condamnat penal pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată. Medicul a încheiat un acord de recunoaștere cu un procuror din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba. Pe 30 mai 2024, Tribunalul Alba a validat acordul care prevede achitarea unei amenzi penale în valoare de 18.000 de lei.

Acesta a primit și o serie de interdicții, respectiv interzicerea dreptului de a fi ales, de a ocupa o funcţie publică și o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o perioadă de 2 ani. Procurorii l-au acuzat pe medic (S. I.) că a întocmit în data de 20 septembrie 2023, la solicitarea unei alte persoane, trei fișe de aptitudini falsificate prin antedatare (aprilie 2023), „menționând împrejurări necorespunzătoare realității, referitoare la data întocmirii lor și la prezența la medicul de medicina muncii a persoanelor pe numele cărora au fost emise înscrisuri pe care le-a pus la dispoziția SC (…) SRL pentru a fi folosite în cadrul controlului efectuat de către ITM Alba, cu scopul de a face dovada îndeplinirii condițiilor legale la angajare astfel încât societatea să nu fie sancționată contravențional”.

Reprezentantul firmei era beneficiarul unui contract de finanțare din fonduri europene pe domeniul „Incluziune socială și combaterea sărăciei”.

Pentru înființarea a patru noi locuri de muncă, ajutorul de minimis era cuprins între 70.000 și 85.000 de euro. Nivelul ajutorului de minimis acordat per entitate de economie socială înființată depindea de numărul minim de locuri de muncă create de către entitatea înființată. Astfel, suma mai mare de 290.370,00 lei și maximum 387.160,00 lei se va acorda pentru crearea a minimum 4 locuri de muncă, dintre care 2 locuri de muncă sunt ocupate de tineri șomeri din mediul rural, cu vârsta între 16 – 29 de ani.

Pentru că nu avea angajate persoanele respective și pentru a nu pierde tranșa 1 din bani, administratorul societății, presat și de controlul inspectorilor de la ITM, a depus mai multe documente false la administratorul schemei de minimis, care la rândul său a întocmit rapoarte de monitorizare în baza acestor înscrisuri, pe care le-a transmis, alături de înscrisurile primite, către Ministerul Fondurilor Europene.

Folosind documente false pentru a face dovada îndeplinirii obiectivelor asumate prin planul de afaceri, firma beneficiară de finanțare „a ajuns să eludeze scopul pentru care au fost acordate fondurile europene, în sensul în care personalul din mediul rural nefiind angajat conform celor asumate nu se va putea vorbi de respectarea principalului obiectiv respectiv reducerea decalajelor economice , sociale și teritoriale”. Din probele administrate a rezultat faptul că au fost folosite înscrisuri false pentru a dovedi operaționalizarea activității societății, dar și pentru a face dovada îndeplinirii obligațiilor referitoare la angajarea persoanelor din categoria tinerilor șomeri. Celelalte fapte, care ar fi fost săvârșite de administratorul societății, fac obiectul unui dosar penal separat.

„Instanţa reţine că din probatoriul administrat în faza de urmărire penală rezultă vinovăţia inculpatului mai presus de orice îndoială rezonabilă. Pedeapsa propusă în cadrul acordului şi modalitatea de executare sunt legale şi proporţionale cu gravitatea infracţiunii comise, reţinând că inculpatul nu are antecedente penale, își câștigă existența prin muncă, este absolvent de studii superioare, fiind medic, și a recunoscut comiterea infracțiunii. Toate aceste elemente conduc la concluzia că inculpatul are posibilități reale de îndreptare. De asemenea, instanţa apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă pentru a atrage atenţia inculpatului asupra conduitei sale viitoare, apreciind că inculpatul nu va mai comite alte infracțiuni”, se precizează în hotărârea Tribunalului Alba.




Actualitate

Amenzi de 90.000 de lei, în urma unei acțiuni pentru protecția mediului desfășurate la Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Polițiștii au aplicat 14 sancțiuni contravenționale în cadrul unor controale desfășurate pe raza municipiului Sebeș. Acțiunea a vizat prevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul protecției mediului.

Polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Sebeș au desfășurat, în data de 15 octombrie 2026, o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură infracțională în domeniul protecției mediului.

Controalele au avut loc în intervalul orar 09:00–12:00, pe raza municipiului Sebeș, și au urmărit identificarea și sancționarea eventualelor încălcări ale legislației în vigoare.

În cadrul activităților, polițiștii au efectuat, prin intermediul aplicației eDAC, peste 30 de verificări de persoane și mai mult de 20 de verificări de autovehicule.

În urma controalelor, au fost constatate 14 abateri contravenționale, pentru care au fost aplicate amenzi în valoare totală de 90.000 de lei.

Potrivit polițiștilor, astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în vederea prevenirii și combaterii faptelor ilegale care pot afecta mediul.




Citește mai mult

Actualitate

Amenzi de 60.000 de lei la Sebeș pentru arderea cablurilor de cupru. Două persoane, prinse în flagrant

sebesinfo.ro

Publicat

în

Două persoane au fost sancționate cu câte 30.000 de lei după ce au fost surprinse de polițiști și jandarmi în timp ce ardeau izolația cablurilor de cupru, cu scopul de a recupera metalul și de a-l valorifica la fier vechi.

Prima intervenție a avut loc în dimineața zilei de 10 octombrie 2026, în jurul orei 07:30, în municipiul Sebeș. Polițiștii Crișan Alexandru, agent-șef principal, și Ignat Valentina, agent principal, din cadrul Poliției Municipiului Sebeș, au surprins în flagrant un localnic în timp ce ardea izolația de pe mai multe fire de cupru.

Potrivit informațiilor disponibile, bărbatul intenționa să valorifice cuprul recuperat la un centru de colectare a fierului vechi. Pentru fapta constatată, acesta a fost sancționat contravențional cu o amendă de 30.000 de lei.

Un al doilea caz a fost înregistrat în noaptea de 13 octombrie 2026, în jurul orei 23:30. De această dată, un alt localnic a fost surprins în timp ce incendia cabluri pentru a îndepărta izolația și a recupera cuprul.

În urma intervenției, a fost aplicată o nouă amendă în valoare de 30.000 de lei. Acțiunea a fost desfășurată de agentul-șef principal Crișan Alexandru, din cadrul Poliției Municipiului Sebeș, împreună cu sergentul major Negrea Alexandru, din cadrul Detașamentului de Jandarmi Sebeș.

Amenzi totale de 60.000 de lei

În urma celor două intervenții, sancțiunile aplicate au însumat 60.000 de lei. Cazurile atrag atenția asupra practicii de ardere a cablurilor pentru recuperarea metalelor, o activitate care poate genera fum și emisii poluante periculoase pentru sănătatea populației și pentru mediu.

Arderea izolației pentru recuperarea cuprului poate avea consecințe financiare importante pentru cei care recurg la această metodă, pe lângă riscurile de mediu asociate.

 

Iosif GLIGOR




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes