Rămâi conectat

Sport

Alexandru Weber: “HC Alba Sebeş este în acest moment ca şi promovată în Liga Naţională”

sebesinfo.ro

Publicat

în

Alexandu-Weber-mai-2014Alexandru Weber a părăsit echipa HC Alba Sebeş cu puţin timp înainte de debutul noii ediții de campionat şi a ajuns pe banca tehnică a formaţiei din Sibiu, Măgura Cisnădie. În ultima etapă a Diviziei A de handbal feminin, Weber a fost învins de fostul său colaborator, Seviştean Popa cu 30-20 (17-7), iar fostul antrenor al echipei din Sebeş a recunoscut succesul campioanei de toamnă, echipă pe care el o vede drept “promovată în Liga Naţională”.

Alexandru Weber nu a fost primit cu ostilitate în Sala “Florin Fleşeriu” din Sebeş, însă au fost afişate câteva bannere la adresa acestuia cu privire la fosta echipă de handbal masculin, Voinţa Sebeş. Cât despre joc, Weber a precizat că: “Scorul spune totul în această partidă, însă noi am ratat incredibil de mult. Felicit echipa gazdă pentru jocul prestat”. În viziunea tehnicianului de la Măgura Cisnădie, “Sebeşul este principala candidată la promovare, după locul din clasament, după lot, lcare bineînţeles am contribuit şi eu, şi nu văd cum ar putea să rateze în acest an promovare”. Întreaga declaraţie a lui Alexandru Weber o puteţi urmări în materialul video postat mai jos.

[youtube_sc url=”http://youtu.be/4tpm7rWY_s4″]


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Sport

LPS Sebeș a învins CSM Unirea Alba Iulia atât la Under 17 cât și la Under 19

sebesinfo.ro

Publicat

în

Duelul dintre LPS Sebeș și CSM Unirea Alba Iulia, derby-ul „de Alba” contând pentru etapa 22 a Seriei 8 din campionatele Under 19 și Under 17 organizate de FRF, a revenit gazdelor, care s-au impus în ambele dispute de pe „Pielarul”, 3-0 la Under 19 și 3-2 la Under 17.

LPS Sebeș are 7 victorii din tot atâtea jocuri în primăvară la Under 19, victoria însemnând un cadou pentru antrenorul Doru Oancea, la aniversarea zilei de naștere. În ediția curentă, gruparea din Cetatea Marii Uniri nu a reușit să câștige în duelurile cu conjudețenii, mai înregistrându-se două egaluri și două insuccese.

Runda viitoare sunt dublele CSȘ Caransebeș – LPS Sebeș (sâmbătă, 9 mai) și CSM Unirea Alba Iulia – Corvinul Hunedoara (duminică, 10 mai).

• Under 19: LPS Sebeș – CSM Unirea Alba Iulia 3-0 (0-0), au marcat Nicola, Todea, Davel.

Pentru gazde au jucat Dragosin – Davel, Vintilă, Nicola, Moise, M. Cristea, Rădac, Cosma, Alisie, Todea, E. Vlad; au mai intrat Crețu, P. Păncrănjan, Cl. Lăncrănjan. CSM Unirea: Herlea – Boancă, B. Rădoi, Jurj, Monescu, R. Stanciu, Butnariu, R. Dan., Cristea, Câșlariu, Ursu; a mai intrat Albu. Antrenor Florin Danciu. LPS Sebeș este pe locul secund, cu 54 de puncte (17 victorii, 3 remize, golaveraj 90-14), iar „alb-negrii” se poziționează pe locul 4, cu 31 de puncte (9 succese, 3 egaluri, golaveraj 60-33).

• Under 17: LPS Sebeș – CSM Unirea Alba Iulia 3-2 (2-1), un joc palpitant, cu răsturnări de situații, de la 0-1, la 2-1 și apoi 2-2).

LPS Sebeș (antrenor Paul Păcurar): Similie, Crișan, Dican, Căptană, Boca, Horșa, Miclea, Topală, Droj, Cîmpean, Bugnariu.

CSM Unirea: Gliga – Ciontea, Dicu, Duna, Dirman, Goia, Ghioancă, L. Vlad, Oțel, Onilă, Șut; au mai intrat Partenie, Olar, Opincariu, Sânmărghitean, Ursa. Formația pregătită de Silviu Miron se clasează pe poziția a șasea (39 de puncte, 12 victorii, 3 egaluri, golaveraj 59-45), iar LPS Sebeș este pe locul 4, cu 44 de puncte (13 partide adjudecate, 5 egaluri, golaveraj 51-21).


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

Ioana Maria Șandru (LPS Sebeș), campioană națională la tenis de câmp – categoria Under 18

sebesinfo.ro

Publicat

în

Ioana Maria Șandru, elevă în clasa a X-a A, la Liceul cu Profil Sportiv Sebeș, a obținut rezultate de excepție la Campionatele Naționale de Tenis (de Vară) – categoria Under 18, desfășurate recent la Târgu Jiu.

„Ioana Maria Șandru (16 ani, legitimată la Clubul Sportiv Universitar Știința București), s-a clasat pe Locul I și a cucerit totlul de titlul de Campioană a României în Proba de Individual Feminin. De asemenea, ea s-a clasat pe Locul II și a cucerit titlul de Vicecampioană a României în Proba de Dublu Feminin. Felicitări, Mary!”, au transmis reprezentanții Liceului cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” Sebeș.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes