Învățământ-Cultură
Acțiuni pentru siguranța elevilor, desfășurate în municipiul Sebeș și comunele învecinate
Miercuri, 16 septembrie 2026, în intervalul orar 07.00–12.30, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și cei ai Compartimentului de Poliție Canină din cadrul Serviciului Criminalistic, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Sebeș, au desfășurat 30 de activități pentru prevenirea și combaterea delincvenței juvenile și a situațiilor de victimizare a minorilor.

Activitățile au avut loc pe raza municipiului Sebeș și în localitățile Doștat, Drașov, Daia Română, Gârbova și Câlnic, în incinta și în zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar.
Polițiștii au purtat discuții cu peste 800 de elevi, cadre didactice și părinți, fiind abordate teme de interes pentru siguranța copiilor și adolescenților, precum violența, consumul de tutun, alcool și substanțe interzise, absenteismul școlar, violența verbală și consecințele fenomenului de bullying.
Totodată, polițiștii rutieri au desfășurat activități de verificare a microbuzelor școlare, conducătorii auto fiind opriți pentru control și testați cu aparatul etilotest.
O componentă importantă a acțiunilor a fost reprezentată de instruirea cadrelor didactice, polițiștii oferind informații și recomandări privind gestionarea situațiilor de violență în mediul școlar, precum și identificarea comportamentelor care pot indica un posibil consum de substanțe psihoactive în rândul elevilor.
La activități au participat și specialiști din cadrul Centrului de Sănătate Mintală și Prevenirea Adicțiilor Alba, care au oferit sprijin de specialitate în abordarea problematicii consumului de substanțe și a prevenirii adicțiilor.
Siguranța copiilor este o responsabilitate comună. Prevenirea situațiilor de risc și crearea unui mediu școlar sigur presupun implicarea constantă și coordonată a polițiștilor, cadrelor didactice, părinților, specialiștilor și, nu în ultimul rând, a elevilor.

Învățământ-Cultură
Alimentația sănătoasă și mișcarea, promovate în școlile și grădinițele din Sebeș
Copiii din unitățile de învățământ din municipiul Sebeș au participat, în lunile septembrie și octombrie, la activități educative dedicate alimentației sănătoase și importanței activității fizice pentru o dezvoltare armonioasă.

Acțiunile au fost desfășurate de Compartimentul de Medicină Școlară din cadrul Direcției de Asistență Socială Sebeș, în cadrul campaniei Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) privind promovarea alimentației sănătoase și a activității fizice.
Prin discuții interactive și activități adaptate vârstei, elevii și preșcolarii au fost încurajați să înțeleagă rolul unei alimentații echilibrate și al mișcării regulate în menținerea sănătății și în dezvoltarea fizică armonioasă.
Inițiativa urmărește formarea unor obiceiuri sănătoase încă din copilărie, într-o perioadă esențială pentru dezvoltarea comportamentelor care pot influența stilul de viață pe termen lung.
Reprezentanții Direcției de Asistență Socială Sebeș subliniază importanța educației pentru sănătate și a colaborării dintre familie, școală și personalul medical școlar în promovarea unor alegeri responsabile în viața de zi cu zi.
Prin astfel de activități, medicina școlară contribuie la informarea și educarea copiilor cu privire la prevenție și la adoptarea unui stil de viață activ și echilibrat.
Mesajul campaniei este clar: obiceiurile sănătoase se formează de la vârste fragede, iar educația, mișcarea și alimentația echilibrată reprezintă pași importanți pentru o copilărie sănătoasă.
Învățământ-Cultură
80 de profesori și 372 de elevi, premiați la Sebeș pentru performanțele obținute la olimpiade
Ziua Educației a fost marcată la Sebeș printr-o festivitate de premiere dedicată elevilor și cadrelor didactice care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele și concursurile școlare din anul 2025–2026.

În cadrul evenimentului organizat marți, 6 octombrie, municipalitatea a acordat 452 de premii: 372 pentru elevi și 80 pentru profesorii care i-au pregătit și îndrumat. Valoarea totală a premiilor în bani și a diplomelor oferite s-a ridicat la 118.000 de lei.

Printre performerii din Sebeș se numără olimpicul internațional Victor Dobra și 27 de elevi care au obținut rezultate la faza națională a competițiilor școlare. Reprezentanții administrației locale au remarcat și numărul mare de elevi din ciclul primar premiați la concursuri de matematică și limba română.

Evenimentul a fost organizat de Primăria Municipiului Sebeș și Centrul Cultural „Lucian Blaga”, în parteneriat cu unitățile de învățământ din oraș. Programul festiv a inclus și momente artistice susținute de Eduard Schneider, cunoscut sub numele de DJ Phantom, care a recreat atmosfera din seria „Star Wars”. La final, participanții au fost invitați la o masă festivă pregătită special pentru elevii și profesorii premiați.
Din Județacum 7 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 12 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 12 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 11 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 11 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 12 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…


















