Rămâi conectat

Actualitate

Academicianul Dorin Pavel, fondatorul hidroenergeticii românești, evocat la Sebeș printr-o incursiune documentară la care au participat 40 de elevi de la Liceul Tehnologic

sebesinfo.ro

Publicat

în

Profesorul Dorin Pavel, membru de onoare post-mortem al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România, născut la Sebeş, la 31 mai 1900, este una dintre marile personalități ale meleagurilor noastre.

Era fiul învățătorului Ioan Pavel din Lancrăm și al Letiției, sora mai mare a lui Lucian Blaga. Primii ani de școală i-a urmat la Sebeș, la gimnaziul săsesc, studiile liceale efectuându-le la Orăștie și la Brașov. Paşii l-au purtat apoi spre Politehnica din Zürich – Elveţia, unde a obţinut diploma de inginer electromecanic în anul 1923 şi titlul de doctor în ştiinţe tehnice în 1925.

Pentru a omagia memoria academicianului Dorin Pavel, cel care își doarme somnul de veci în cimitirul din Lancrăm, alături de ilustrul său unchi, Lucian Blaga, Primăria Municipiului Sebeș și Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș au propus o incursiune documentară pe Valea Sebeșului, la care au participat 40 de elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, însoțiți de cadre didactice. Pentru a descoperi „arhitectura apelor”, tinerii au fost ghidați într-o vizită la Centrala Hidroelectrică de la Șugag. Reprezentanții Centrului Cultural „Lucian Blaga” le-au vorbit despre biografia și realizările inginerului Dorin Pavel, despre atașamentul acestuia față de locurile natale și de frumusețile Văii Sebeșului. Pentru că liceenii au fost și voluntari ai Festivalului Internațional „Lucian Blaga” care s-a desfășurat la Sebeș, în perioada 13-15 mai 2022, au fost recompensați cu diplome de mulțumire pentru implicarea lor în viața cultural-educativă a orașului.

La bustul lui Dorin Pavel din municipiul Sebeș, precum și la mormântul acestuia din Lancrăm, primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor, a depus flori, în semn de recunoștință.

Să nu uităm că Dorin Pavel a fost prezent aproape 40 de ani pe şantiere şi peste 50 de ani la catedră. A desfășurat o activitate uriașă, elaborând schemele a 567 uzine hidroelectrice pe toate râurile ţării. A tipărit 22 de manuale şi cursuri, peste 150 de publicaţii, totalizând peste 11.000 de pagini cu numeroase figuri şi planşe. Activitatea teoretică a susţinut-o practic prin dezvoltarea Laboratorului academicianului Vâlcovici, iniţiind un Compartiment de Hidraulică, dar mai ales prin participarea în teren, atât cu studenţii, cât şi cu specialiştii. Cu o formaţie ştiinţifică fundamentală în domeniu, profesorul Dorin Pavel a abordat încă din tinereţe studiul hidroenergeticii în strânsă legătură cu activitatea practică, fiind direct implicat în realizarea unor proiecte care, pentru România de atunci, reprezentau o operă de pionierat. La baza realizărilor sale stă lucrarea Plan general de amenajare a forțelor hidraulice din România”, întocmită în anul 1933, plan perfecționat și completat prin alte numeroase lucrări teoretice și practice de teren, care au dus la finalizarea obiectivelor hidroenergetice din țara noastră, toate incluzând, sub o formă sau alta și contribuția lui Dorin Pavel ca autor sau coautor al proiectelor și al lucrărilor efective de amenajare hidrotehnică a apelor de pe râurile Bârzava, Nera, Semenic, Timiș, Bistrița, Argeș, Lotru, Someș, Drăgan, Sebeș, Râul Mare, Olt și Dunăre.

În anul 1976, Dorin Pavel a publicat o importantă lucrare, Arhitectura apelor”, într-un tiraj de doar 1600 de exemplare, care s-a epuizat în scurt timp. Reeditarea acestei cărți, în anul 2015, la Editura Mega din Cluj Napoca, a fost inițiativa de excepție a doamnei dr. Monica Fomino, medic stomatolog în Limburg, Germania, nepoata de suflet a lui Dorin Pavel. Cartea a fost lansată în cadrul celei de-a XV-a Conferințe Internaționale multidisciplinare „Profesorul Dorin Pavel – fondatorul hidroenergeticii românești”, la Sebeș.

Pentru prestigiul şi demnitatea pe care şi le-a creat printr-o muncă necurmată şi tenace, comparată cu stânca pe care şi-a amplasat barajele, pentru încrederea şi dragostea pe care a purtat-o mereu ştiinţei româneşti pe care a slujit-o cu credinţă, îl putem include pe profesorul Dorin Pavel –  fondatorul hidroenergeticii româneşti – în galeria marilor ingineri pe care i-a dat România: George (Gogu) Constantinescu, Anghel Saligny, Ilie Radu, Ion Ionescu, Dimitrie Leonida, Cristea Mateescu, Emil Prager, Dumitru Dumitrescu şi mulţi alţii.

A fost, prin excelență, un priceput tehnician, dar și un mare dascăl, un îndrăgostit de natură, un patriot adevărat, dar și un fin artist, un poet al apelor, nu numai un arhitect al lor – așa cum îl apreciază Dr. Radu Cărpinișianu, fiind recompensat cu numeroase premii, ordine și distincții pentru meritele didactice și contribuțiile tehnico-științifice.

Dorin Pavel este unul dintre puținii nepoți ai lui Lucian Blaga. S-a stins din viață la 6 iulie 1979, la București, dar își doarme somnul de veci în Lancrăm, alături de strămoși, de părinți și ilustrul său unchi, Lucian Blaga.

Post-mortem, în anul 1995, i-a fost conferit titlul de „Cetățean de onoare” al Municipiului Sebeș. De asemenea, memoria profesorului este cinstită prin cele două busturi ridicate în incinta S.C. Electrocentrale S.A. și în centrul municipiului Sebeș; strada care pornește spre Valea Sebeșului îi poartă numele.

Surse bibliografice:

*** Locuri și oameni în Țara Sebeșului, Studii și cercetări din domeniul culturii, Alba Iulia, Editura Altip, 2004.

*** Sebeș – 750 de ani, Omagiu orașului și oamenilor săi, Petrești, Editura Alba Print S.R.L., 1995.

 Dorin Pavel, Arhitectura apelor, Cluj-Napoca, Editura Mega, 2015.




Actualitate

A început cea de-a IV-a ediție a Școlii de Vară „Curcubeul Prieteniei”, organizată de Direcția de Asistență Socială Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Direcția de Asistență Socială Sebeș organizează, în perioada 14 iulie – 31 august 2026, cea de-a IV-a ediție a Școlii de Vară „Curcubeul Prieteniei”, un proiect destinat copiilor proveniți din familii aflate în situații de vulnerabilitate.

Programul se desfășoară etapizat în localitățile Răhău, Sebeș și Petrești, pentru a facilita accesul unui număr cât mai mare de copii la activități educative, recreative și de dezvoltare personală.

Potrivit organizatorilor, participanții vor lua parte la ateliere de creație, activități sportive și educative, jocuri interactive, sesiuni de karaoke, activități de educație ecologică, precum și excursii și ieșiri în natură. Scopul acestora este dezvoltarea creativității, a spiritului de echipă și a încrederii în sine.

O noutate a ediției din acest an este introducerea sesiunilor de dezvoltare personală dedicate atât copiilor, cât și părinților. Acestea urmăresc îmbunătățirea comunicării în familie și sprijinirea dezvoltării emoționale a participanților.

În cadrul proiectului sunt implicați și specialiștii Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Alba, care vor desfășura activități prin programul „Vara descoperirilor”. Copiii vor beneficia de sesiuni de consiliere și orientare adaptate vârstei, menite să îi ajute să își descopere aptitudinile și interesele.

Totodată, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Alba vor organiza activități de educație rutieră, prin care participanții vor primi informații privind regulile de circulație și comportamentul responsabil în trafic.

Proiectul își propune să ofere copiilor un cadru sigur pentru învățare, socializare și dezvoltarea abilităților de viață, contribuind, în același timp, la consolidarea relației dintre familie, școală și comunitate și la promovarea incluziunii sociale.

Organizatorii au transmis mulțumiri tuturor instituțiilor și persoanelor implicate în desfășurarea proiectului, printre care Primăria Municipiului Sebeș, Școala Gimnazială Nr. 2 Sebeș, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Alba, Inspectoratul de Poliție Județean Alba, voluntarii și echipa Direcției de Asistență Socială Sebeș.

După încheierea activităților desfășurate în Răhău, Școala de Vară „Curcubeul Prieteniei” va continua în Sebeș și Petrești, până la sfârșitul lunii august.




Citește mai mult

Actualitate

U.M. 01760 Sebeș, pe locul al II-lea la prima ediție a minicampionatului de fotbal „Cupa 14 Iulie”

sebesinfo.ro

Publicat

în

Militarii de la U.M. 01760 Sebeș au obținut locul al II-lea la prima ediție a minicampionatului de fotbal „Cupa 14 Iulie”, competiție organizată în perioada 6–10 iulie de Comandamentul Comunicațiilor și Informaticii, în colaborare cu Școala de Instruire pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică din Sibiu.

Turneul, desfășurat cu ocazia Zilei Transmisioniștilor, a reunit echipe din mai multe unități militare din țară, care s-au întrecut într-o competiție marcată de fair-play, spirit de echipă și profesionalism.

La finalul întrecerii, clasamentul a fost următorul:

  • Locul I – U.M. 01751 Râșnov
  • Locul IIU.M. 01760 Sebeș
  • Locul III – U.M. 01769 Bacău
  • Locul IV – U.M. 01606 Sibiu

La competiție au mai participat echipele U.M. 02415 București, U.M. 02638 București, U.M. 01704 București, U.M. 01013 Târgu Cărbunești, U.M. 01612 Sibiu și U.M. 02692 București.

Performanța echipei din Sebeș reprezintă un rezultat remarcabil la prima ediție a competiției și evidențiază implicarea militarilor atât în activitățile specifice profesiei, cât și în cele sportive, care contribuie la consolidarea spiritului de echipă și a camaraderiei.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes