Știri din zonă
A început cea de V-a ediție a Taberei Internaționale de la Manăstirea Oașa
Între 19 și 27 iulie 2023, la Mănăstirea Oașa, se desfășoară Tabăra Internațională ce reunește aproximativ 180 de tineri români din diaspora și din țară. Tabăra, aflată la a cincea ediție, este organizată de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei și Mănăstirea Oașa.
Potrivit prof. Mihaela Jinariu, prezentă și anul acesta în mijlocul tinerilor aflați în tabără, participanții provin din țări precum Marea Britanie, Germania, Austria, Franța, Irlanda, Belgia, Italia, Olanda, Statele Unite ale Americii, Canada sau Republica Moldova. Timp de o săptămână, tinerii vor încerca să se integreze în programul mănăstirii prin participarea zilnică la Sfânta Liturghie, la activitățile gospodărești (ascultări), la conferințe, dialoguri duhovnicești și lecții de muzică psaltică. Tinerii au sosit în tabără în cursul zilei de miercuri, 19 iulie.
Joi, 20 iulie, de sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, tinerii au efectuat o drumeție pe Vârful Fetița și au participat la Sfânta Liturghie arhierească oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, care a susținut și o conferință despre modul în care trăirea fără compromisuri a credinței creștine poate fi un răspuns la provocările lumii de azi. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a răspuns întrebărilor tinerilor, subliniind faptul că rugăciunea, lupta cu răul, încrederea în Dumnezeu și lăsarea în voia Lui ne pot aduce echilibrul sufletesc atât de necesar în prezent. Seara zilei de joi s-a încheiat cu o întâlnire a tinerilor cu Sorin și Diana Gadola care au adus în atenție provocările și oportunitățile din mediul online.
Vineri, 21 iulie, după Sfânta Liturghie, părintele protosinghel Silvan Cablea, starețul așezământului monahal de la Oașa, le-a vorbit tinerilor despre folosul participării la o tabără mănăstirească, activitate prin care ne putem descoperi pe noi înșine, ajutându-ne să ne apropiem mai mult de Dumnezeu. Apoi, participanții și-au ales ascultările pe care le vor face pe parcursul taberei și au avut ocazia să descopere bucuria pe care ți-o aduce munca unită cu rugăciunea. La orele serii, în mijlocul tinerilor a fost prezent conf. univ. dr. Adrian Lemeni, cadru didactic de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, care le-a vorbit tinerilor despre „Viața autentică și existența artificială”. Mediile tehnologice actuale generează vulnerabilități și riscuri la care suntem supuși, astfel încât ajungem să preluăm tot mai mult din ceea ce înseamnă logica mașinilor, fiind deturnați de la chemarea noastră de a ne asemăna cu Dumnezeu. Tehnologia nu trebuie condamnată, însă este necesar să dobândim un anumit discernământ dobândit prin angajarea într-o viață autentică.
Sâmbătă, 22 iulie, părintele arhimandrit Iustin Miron și părintele ieromonah Pantelimon Șușnea, de la Mănăstirea Oașa, au tâlcuit Psalmul 6, într-un ciclu de conferințe intitulat „Tâlcuirea Psaltirii”, și au răspuns întrebărilor tinerilor. Duminică, 23 iulie, tinerii au avut oportunitatea de a-l întâlni pe părintele prof. univ. dr. Stelian Tofană, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Sfinția sa a adus în atenție tema „Creștinismul de azi, încotro?”, prezentând trei tipuri de creștini care pot fi întâlnite în societatea noastră: (1) creștinul declarat, (2) creștinul practicant, care face totul dintr-o rutină, și (3) creștinul implicat, care își asumă identitatea creștină și încearcă să o trăiască autentic. Potrivit părintelui profesor, viitorul creștinismului ține de felul în care fiecare în parte ne asumăm condiția de creștin.
Marți, 25 iulie, tinerii vor viziona filmul „Maria, Inima României” și vor avea ocazia să dialogheze cu Principele Nicolae al României despre figura luminoasă a Reginei Maria. Toate activitățile din tabără converg și culminează cu sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, ocrotitorul așezământului monahal de la Oașa, prăznuit pe 27 iulie. Anul acesta, sărbătoarea este înfrumusețată de aducerea la Mănăstirea Oașa a cinstitelor moaște ale Sfintei Ana, de la Bologna.

Știri din zonă
Fetiță de 11 ani, acroșată de o mașină pe DJ 705B, în localitatea Vințu de Jos
Duminică, 11 octombrie 2026, în jurul orei 15.30, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un bărbat, în vârstă de 47 de ani, cu privire la faptul că, pe raza localității Vințu de Jos, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat faptul că o minoră, în vârstă de 11 ani, din localitatea Vințu de Jos, în timp ce se deplasa pe bicicletă, pe DJ 705B, pe raza localității Vințu de Jos, a fost acroșată de un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din localitatea Blandiana.
În urma evenimentului rutier, minora a suferit leziuni corporale ce au necesitat transportul la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Știri din zonă
Sărbătoarea tradițiilor la Pianu: Festivalul „Armonii și Gusturi” a celebrat produsele agroalimentare românești
Comuna Pianu a găzduit, în weekend-ul 10-11 octombrie 2026, a cincea ediție a Festivalului „Armonii și Gusturi”, un eveniment dedicat promovării valorilor rurale și a Zilei Naționale a Produselor Agroalimentare Românești. Gazda, Căminul Cultural din Pianu de Jos, a devenit un punct de întâlnire între producători locali și comunitatea pasionată de tradiții.

Programul a fost diversificat, punând un accent special pe istoria agriculturii locale prin tema „100 de ani de Asimina în România”, desfășurată printr-o serie de prezentări și degustări. Vizitatorii au putut explora un târg de produse tradiționale și o expoziție cu vânzare, unde produsele agroalimentare românești au fost în centrul atenției.

Atractivitățile pentru cei mici au inclus spectacolul „Laboratorul veseliei”, prezentat de Teatrul de păpuși „Prichindel” din Alba Iulia, precum și „Bostaniada”, o expoziție creativă de felinare din dovleci.

Partea artistică a fost marcată de un spectacol folcloric amplu, coordonat de Ansamblul Folcloric al Județului Alba, sub conducerea lui Alexandru Pal, alături de soliști locali și grupuri de copii din școlile comunei Pianu și din Sebeș. Atmosfera de sărbătoare a fost completată de diverse reprezentații de dans popular și modern.

Evenimentul s-a încheiat cu o programare muzicală variată, ce a inclus trupa „Dublu Click” cu hituri italiene, muzică folk interpretată de Liviu Trifu, iar seara a fost culminată cu spectacole de muzică populară oferite de Ovidiu și Ioana Țăran, urmate de o petrecere cu muzică etno și discoteccă.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…
























