Actualitate
85 de firme, premiate în cadrul Galei Oamenilor de Afaceri din Sebeș – 2025
Marți, 9 decembrie 2025, la sediul Primăriei Municipiului Sebeș, a avut loc un eveniment dedicat mediului de afaceri local, în cadrul căruia au fost premiate, în mod simbolic, printr-o plachetă aniversară, primele 85 de companii, în funcție de contribuția lor la bugetul local.

Pe raza Municipiului Sebeș își desfășoară activitatea peste 1200 de firme, fiecare având un rol esențial în buna funcționare a comunității prin locurile de muncă generate și prin aportul constant la dezvoltarea durabilă a orașului. Întâlnirile aniversare cu reprezentanții companiilor au devenit deja o tradiție la Sebeș, în preajma sărbătorilor de iarnă.
La eveniment au fost prezenți domnii Adrian Mitroi și Mihai Buia, specialiști în științe economice și relații internaționale, alături de care a fost susținută o discuție cu tema: „Evoluțiile economice în 2026: ce urmează pentru România? Prognoze, scenarii și recomandări pentru decidenți publici și privați”.
De asemenea, a fost lansat și cel mai recent număr al revistei Transilvania Business, dedicat Municipiului Sebeș și economiei locale.
„Mesajul meu pentru toate companiile care își desfășoară activitatea la Sebeș este unul de profundă apreciere pentru rezultatele economice remarcabile, pentru profesionalismul și implicarea de care dați dovadă în susținerea proiectelor municipale menite să asigure evoluția comunității noastre. Vă felicităm și vă dorim mult succes în toate proiectele viitoare! Vă rugăm să ne considerați partenerii dumneavoastră în eforturile comune pentru bunăstarea Sebeșului”, a declarat Dorin Nistor, primarul Municipiului Sebeș.

Actualitate
Accident rutier în Petrești, între un autocamion și un microbuz. O femeie a fost transportată la spital
Un accident rutier în care au fost implicate un autocamion și un microbuz s-a produs, luni după amiază, în localitatea Petrești, intervenția fiind asigurată de pompierii din cadrul Detașamentului Sebeș.

La locul accidentului, pompierii au intervenit pentru asigurarea măsurilor specifice și acordarea primului ajutor medical. Din fericire, nu au fost persoane încarcerate.
În urma evenimentului rutier, o femeie a fost evaluată medical și a fost transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU) Sebeș pentru îngrijiri de specialitate.
Pentru gestionarea situației, Detașamentul de pompieri Sebeș a mobilizat o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.
Actualitate
Acțiune rutieră la Sebeș: 50 de sancțiuni și amenzi de aproape 4.800 de lei
Polițiștii rutieri din Sebeș au aplicat 50 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.757 de lei, în urma unei acțiuni desfășurate pentru prevenirea accidentelor rutiere și combaterea principalelor cauze care duc la producerea acestora.

Acțiunea a avut loc în data de 18 octombrie 2026, în intervalul orar 11:00–21:00, pe raza municipiului Sebeș, fiind organizată de polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Sebeș.
În cadrul controalelor, oamenii legii au efectuat, prin intermediul aplicației eDAC, peste 60 de verificări de persoane și tot atâtea verificări de autovehicule, pentru prevenirea și depistarea eventualelor fapte ilegale.
De asemenea, polițiștii au efectuat peste 20 de testări pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Toate rezultatele au fost negative.
În urma verificărilor, au fost constatate 50 de abateri contravenționale, pentru care au fost aplicate amenzi în valoare totală de 4.757 de lei.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 12 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 12 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 11 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 11 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 12 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…


















