Rămâi conectat

Actualitate

7 hectare de orzoaică au fost distruse de flăcări la Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

pompieri-incendiu-paioaseGarda de intervenție Sebeș a acționat în cursul zilei de ieri, pe strada Drumul lui Traian din municipiul Sebeș, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o miriște și o cultură de orzoaică.

Pompierii militari au intervenit în cooperare cu SVSU Sebeș, folosind două autospeciale de stins incendii cu apă și spumă. Ca urmare a incendiului au ars aproximativ 7 ha cultură de orzoaică și 9 ha de miriște producând pagube de circa 14 000 lei.

Tot ieri, Garda Sebeș a fost solicitată să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și deșeuri, aflate pe un teren viran din strada Secașului.

Pentru prevenirea pe viitor a unor astfel de situații, ISU Alba informează cetățenii că nerespectarea măsurilor specifice la efectuarea arderilor de mirişti, vegetaţie uscată şi resturi vegetale are consecinţe grave asupra comunităţii, prin pierderi de vieţi omeneşti, producerea de pagube materiale şi afectarea mediului înconjurător.

Legislația specifică în vigoare prevede că arderea miriştilor şi vegetaţiei uscate se face numai după ce s-a obţinut acordul de la Agenţia pentru Protecţia Mediului şi permisul de lucru cu foc de la primărie.

• După primirea acestor avize, luați următoarele măsuri:

– Izolaţi zona de ardere faţă de drumuri, construcţii, instalaţii, fond forestier, culturi agricole vecine prin executarea de fâşii arate;

– Executaţi arderea numai pe timp de zi şi doar în condiţii meteorologice fără vânt;

– Parcelaţi miriştea în suprafeţe de maxim 10 hectare prin fâşii arate;

– Supravegheaţi arderea până la finalizarea ei.

FOTO: ARHIVĂ




Actualitate

Joi, 15 octombrie 2026: Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă temporar pentru lucrări de asfaltare

sebesinfo.ro

Publicat

în

Circulația pe Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă joi, 15 octombrie 2026, între orele 07:00 și 18:00, pentru lucrări de remediere a sistemului rutier. Intervențiile vor include frezarea carosabilului și așternerea unui nou strat de mixturi asfaltice.

Restricția vizează breteaua care asigură coborârea de pe Autostrada A10 către DN 1. Șoferii vor putea continua deplasarea pe Breteaua 3, vor intra pe Autostrada A1 la km 306+860, apoi vor ieși la Nodul Rutier Sebeș Est, la km 303+660, și vor continua pe DN 1 până la Sebeș.

Lucrările vor fi executate de antreprenorul Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. DRDP Cluj le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite.




Citește mai mult

Actualitate

Bărbat din Sebeș, condamnat după ce a lovit cu pumnul ecranul unui aparat de jocuri de noroc

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la trei luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a distrus ecranul unui aparat de jocuri de noroc. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Sebeș la data de 2 octombrie 2026 și nu este definitivă.

Potrivit motivării instanței, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 19 aprilie 2022, în jurul orei 19:00, într-un local din Sebeș. Bărbatul juca la aparat și, după ce nu a obținut câștigul dorit, a lovit ecranul cu pumnul. Ecranul tactil s-a fisurat și a încetat să funcționeze, fiind necesară înlocuirea lui. Paguba a fost estimată la 1.700 de lei.

Dosarul a ajuns la procurori la 18 decembrie 2024. În cursul cercetărilor, bărbatul a dat declarații și a recunoscut fapta. Instanța l-a găsit vinovat de distrugere, însă hotărârea poate fi atacată cu apel.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes