Rămâi conectat

Actualitate

53 de metri cubi de material lemnos confiscați de polițiști de la o societate comercială din Sebeș. după ce reprezentanții acesteia nu au putut justifica proveniența

sebesinfo.ro

Publicat

în

Ieri, 14 noiembrie 2018, poliţiştii specializaţi în combaterea delictelor silvice din cadrul Serviciului Ordine Publică al IPJ Alba împreună cu reprezentanţi ai Gărzii Forestiere Cluj, au efectuat un control la o societate comercială cu punct de lucru în Sebeş, specializată în  depozitarea şi comercializarea materialului lemnos. 

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că reprezentanţii societăţii nu au putut prezenta documente legale de provenienţă, pentru 53 de metri cubi de material lemnos.

Întreaga cantitate de lemn a fost confiscată, iar reprezentantul societăţii a fost sancţionat contravenţional, în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, cu amendă în valoare de 5.000 de lei.

Acţiunile şi controalele pentru combaterea delictelor silvice vor continua.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

O minoră de 6 ani a ajuns la Spitalul Municipal Sebeș, în urma unui accident rutier produs la intersecția străzilor Mureșului și Mihail Kogălniceanu

sebesinfo.ro

Publicat

în

Marți, 24 februarie 2026, în jurul orei 20.55, Poliția Municipiului Sebeș a fost sesizată cu privire la faptul că, pe raza Municipiului, a avut loc un accident rutier.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un tânăr de 19 ani, din comuna Vințu de Jos, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Mureșului din Municipiul Sebeș, la intersecție cu strada Mihail Kogălniceanu nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de către un bărbat de 30 de ani, din Municipiul Sibiu, intrând în coliziune cu acesta.

În urma evenimentului, o minoră de 6 ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 30 de ani, a suferit leziuni corporale și a fost transportată la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Coliziune între două autovehicule, pe strada Mureșului din Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Pompierii militari din Sebeș au fost solicitați să intervină marți seara, pentru acordarea primului ajutor medical, la un accident rutier produs pe strada Mureșului. 

„Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și acordarea primului ajutor medical la un accident rutier produs în Mun. Sebes, pe str. Muresului. În accident sunt implicate 2 autoturisme, fară persoane încarcerate. Forte alocate: 1 x autospecială de stingere cu apă și spumă si 1 x echipaj medical de prim ajutor”, a transmis ISU Alba.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Sora tinerei de 25 de ani, găsită decedată în apartamentul soțului: „Voia să încheie relația, însă el nu a acceptat și o amenința”

sebesinfo.ro

Publicat

în

„Moartea suspectă a Anei pare desprinsă din filmele polițiste. Familia arată cu degetul spre soțul femeii care îi făcea acesteia zilele amare”, așa a debutat segmentul emisiunii Acces Direct dedicat cazului tinerei de 25 de ani din Sebeș care a șocat comunitatea din oraș.

• Fosta prietenă: Știu că eu puteam să fiu în locul ei

În cadrul emisiunii, Bianca, sora Anei, dar și o fostă prietenă a lui Ciprian, bărbatul tinerei, au făcut declarații șocante despre tragedia care a zguduit comunitatea din Sebeș.

„În 2014 ne-am cunoscut și am fost împreună până în 2016. Fata aceasta, care a murit, m-a scăpat de el, pentru că s-a îndrăgostit de ea. Mi-aș dori să cer și eu un ordin de protecție, deoarece îmi este frică. M-a bătut, m-a traumatizat, mi-a rupt maxilarul. Poliția mi-a spus să plec din Sebeș ca să scap de el”, a povestit Anca, una dintre fostele iubite ale lui Ciprian, în cadrul emisiunii Acces Direct.

Ea a continuat, printre lacrimi, vorbind despre ce a simțit în momentul în care a aflat de moartea Anei: „Mi-am văzut moartea cu ochii. Știu că eu puteam să fiu în locul ei.”

• Bianca, sora Anei: „A vrut să pună capăt relației. El nu a acceptat. O amenința că va veni peste ea”

Emisiunea a continuat cu intervenția Biancăi, sora Anei:

„Vrem dreptate. Erau de trei ani împreună. O relație toxică. În primul an nu ne spunea aproape nimic, dar după aceea au început certurile. O scotea afară din casă, iar la scurt timp a devenit și agresiv. Erau cununați. În decembrie 2025, ea a vrut să pună capăt relației. El nu a acceptat. O amenința că va veni peste ea. În ultimii doi ani au fost emise aproximativ șase ordine de protecție, din câte știu eu. Unul a fost pentru șase luni.

În ultima perioadă spunea că nu mai voia să se vadă cu el. Pe 19 februarie, el avea o rețetă la sora mea și insista să i-o ducă. O suna cu număr privat sau de pe alte conturi. Ea a mers la el acasă și ne-a anunțat că pleacă să îi ducă rețeta. A plecat în jurul orei 12:00. Au trecut cam trei ore și jumătate până am început să ne punem întrebări. Mama a întrebat-o dacă mai stă, iar noi credem că el ne-a răspuns, pentru că sora mea nu vorbește așa. Nimeni nu știa nimic despre ea, internetul îi era oprit, dar telefonul suna.

Pe la 20:30 l-am sunat pe el și i-am spus: «Cipri, unde e Ana? Am nevoie de ceva de la ea». A spus că nu știe unde este. El era la Alba Iulia, la dializă. Când a venit ambulanța, am realizat că sora mea era în casă, moartă. Era dezbrăcată complet, avea vânătăi pe mână și pe spate. Unghiile păreau ca după o luptă. Sora mea nu avea probleme de sănătate”, a povestit Bianca.

„După astfel de subiecte, nu pot dormi noaptea”, a spus prezentatoarea emisiunii.

Ciprian a oferit un răspuns pentru Acces Direct spunând că Bianca nu a precizat că Ana a fost operată la fiere în urmă cu aproximativ 2 săptămâni.

Reamintim că IPJ Alba a remis, luni dimineaț,a următorul comunicat: „Având în vedere informațiile vehiculate, în spațiul public, cu privire la faptul că o tânără de 25 de ani, din municipiul Sebeș, ar fi fost ucisă de soțul ei, Compartimentul de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba este abilitat să comunice următoarele aspecte:

Cercetarea la fața locului, în noaptea de 19/20 februarie 2026, a fost efectuată de o echipă complexă formată din polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic și ai Poliției Municipiului Sebeș, însoțiți de un medic legist din cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală Alba.

Trupul femeii a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Alba în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.

În urma efectuării examenului necroptic, rezultatele preliminare au relevat faptul că moartea femeii a fost neviolentă și ar fi fost cauzată de un șoc de etiologie neprecizată, nefiind constatate leziuni traumatice.

De asemenea, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului, au fost solicitate analize toxicologice.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes