Rămâi conectat

Actualitate

41 de persoane din Sebeș au fost amendate de polițiști, pentru nerespectarea regulilor de protecție sanitară

sebesinfo.ro

Publicat

în

Cu ocazia unei acțiuni cu efective suplimentare, organizată ieri, 12 aprilie 2021, la Sebeș, au fost legitimate 67 de persoane, au fost verificate 49 de autovehicule și au fost aplicate 41 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regulilor de protecție sanitară.

Scopul acțiunilor desfășurate nu este aplicarea de sancțiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19.

Reamintim că, în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22.00 – 05.00, iar în toate localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4 și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20.00 – 05.00.

În toate localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20.00-05.00.

FOTO: ARHIVĂ




Actualitate

Joi, 15 octombrie 2026: Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă temporar pentru lucrări de asfaltare

sebesinfo.ro

Publicat

în

Circulația pe Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă joi, 15 octombrie 2026, între orele 07:00 și 18:00, pentru lucrări de remediere a sistemului rutier. Intervențiile vor include frezarea carosabilului și așternerea unui nou strat de mixturi asfaltice.

Restricția vizează breteaua care asigură coborârea de pe Autostrada A10 către DN 1. Șoferii vor putea continua deplasarea pe Breteaua 3, vor intra pe Autostrada A1 la km 306+860, apoi vor ieși la Nodul Rutier Sebeș Est, la km 303+660, și vor continua pe DN 1 până la Sebeș.

Lucrările vor fi executate de antreprenorul Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. DRDP Cluj le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite.




Citește mai mult

Actualitate

Bărbat din Sebeș, condamnat după ce a lovit cu pumnul ecranul unui aparat de jocuri de noroc

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la trei luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a distrus ecranul unui aparat de jocuri de noroc. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Sebeș la data de 2 octombrie 2026 și nu este definitivă.

Potrivit motivării instanței, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 19 aprilie 2022, în jurul orei 19:00, într-un local din Sebeș. Bărbatul juca la aparat și, după ce nu a obținut câștigul dorit, a lovit ecranul cu pumnul. Ecranul tactil s-a fisurat și a încetat să funcționeze, fiind necesară înlocuirea lui. Paguba a fost estimată la 1.700 de lei.

Dosarul a ajuns la procurori la 18 decembrie 2024. În cursul cercetărilor, bărbatul a dat declarații și a recunoscut fapta. Instanța l-a găsit vinovat de distrugere, însă hotărârea poate fi atacată cu apel.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes