Rămâi conectat

Știri din zonă

40 de tineri în căutarea valorilor autentice, la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” de la Oașa

sebesinfo.ro

Publicat

în

Între 7 și 13 iulie 2025, Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei organizează o tabără pentru tineri, în cadrul Programului Național de Tabere pentru Tineret „Tradiție și noutate” al Patriarhiei Române.

Evenimentul, dedicat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 16 și 24 de ani, se desfășoară la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” de la Oașa. Cei 40 de tineri participanți au ocazia ca, prin această inițiativă, să se implice activ în viața Bisericii, să descopere valorile credinței ortodoxe și să participe la activități educative, culturale și recreative.

Programul taberei, derulate la nivelul Mitropoliei Ardealului, a debutat luni, 7 iulie, cu vizitarea Cetății Alba Iuliei și a principalelor obiective istorice și turistice din municipiul reședință de județ, după care tinerii s-au deplasat la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” de la Oașa. Aici, s-a desfășurat o seară culturală, moderată de părintele conf. univ. dr. Oliviu Botoi, consilier cultural al Eparhiei Alba Iuliei, ce a constat în prezentarea individuală a fiecărui participant, a zonei din care provine și a specificului ei. Totodată, părintele consilier a prezentat specificul zonei și al mănăstirii.

Cea de-a doua zi a cuprins participarea la Sfânta Liturghie, oficiată în biserica așezământului monahal, după care a avut loc o sinaxă organizatorică în cadrul căreia au fost prezentate activitățile specifice mănăstirii. În cadrul atelierului „Ora & Labora”, în prima parte a zilei, tinerii au fost implicați câteva ore în ascultările specifice vieții din mănăstire. După slujba Vecerniei, a avut loc conferința duhovnicească „Tinerii în viața Bisericii: oportunități și provocări”, susținută de protos. Silvan Cablea și pr. Oliviu Botoi.

În continuare, fiecare zi a taberei începe cu participarea la Sfânta Liturghie, după care tinerii iau parte la activitățile gospodărești ale așezământului călugăresc. De asemenea, în fiecare zi se desfășoară ateliere interactive, care au scopul de a-i familiariza pe participanți cu diferite noțiuni de teologie, psihologie sau chiar de economie. Amintim, dintre acestea, atelierul intitulat „Cuvinte care apropie: Despre teama de a ne apropia de ceilalți și teama de a rămâne singuri”, susținut de Bianca Matei, sau „Atelierul practic de scriere de proiecte care zidesc comunitatea: Cum transformăm ideile în inițiative care slujesc credinței și oamenilor”.

Evenimentul derulat la Mănăstirea Oașa se va încheia duminică, 13 iulie, după Dumnezeiasca Liturghie. Tabăra „Tradiție și noutate” reprezintă o inițiativă a Părintelui Patriarh Daniel și se desfășoară, începând cu 2016, la nivelul centrelor mitropolitane din țară, cu beneficiari din fiecare Eparhie. Anul acesta, Arhiepiscopia Alba Iuliei și-a asumat organizarea Taberei „Tradiție și noutate” la nivelul Mitropoliei Ardealului, după ce ediția din anul 2024 a taberei s-a derulat la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, în perioada 10-17 iulie.




Știri din zonă

Fetiță de 11 ani, acroșată de o mașină pe DJ 705B, în localitatea Vințu de Jos

sebesinfo.ro

Publicat

în

Duminică, 11 octombrie 2026, în jurul orei 15.30, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un bărbat, în vârstă de 47 de ani, cu privire la faptul că, pe raza localității Vințu de Jos, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat faptul că o minoră, în vârstă de 11 ani, din localitatea Vințu de Jos, în timp ce se deplasa pe bicicletă, pe DJ 705B, pe raza localității Vințu de Jos, a fost acroșată de un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din localitatea Blandiana.

În urma evenimentului rutier, minora a suferit leziuni corporale ce au necesitat transportul la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.




Citește mai mult

Știri din zonă

Sărbătoarea tradițiilor la Pianu: Festivalul „Armonii și Gusturi” a celebrat produsele agroalimentare românești

sebesinfo.ro

Publicat

în

Comuna Pianu a găzduit, în weekend-ul 10-11 octombrie 2026, a cincea ediție a Festivalului „Armonii și Gusturi”, un eveniment dedicat promovării valorilor rurale și a Zilei Naționale a Produselor Agroalimentare Românești. Gazda, Căminul Cultural din Pianu de Jos, a devenit un punct de întâlnire între producători locali și comunitatea pasionată de tradiții.

Programul a fost diversificat, punând un accent special pe istoria agriculturii locale prin tema „100 de ani de Asimina în România”, desfășurată printr-o serie de prezentări și degustări. Vizitatorii au putut explora un târg de produse tradiționale și o expoziție cu vânzare, unde produsele agroalimentare românești au fost în centrul atenției.

Atractivitățile pentru cei mici au inclus spectacolul „Laboratorul veseliei”, prezentat de Teatrul de păpuși „Prichindel” din Alba Iulia, precum și „Bostaniada”, o expoziție creativă de felinare din dovleci.

Partea artistică a fost marcată de un spectacol folcloric amplu, coordonat de Ansamblul Folcloric al Județului Alba, sub conducerea lui Alexandru Pal, alături de soliști locali și grupuri de copii din școlile comunei Pianu și din Sebeș. Atmosfera de sărbătoare a fost completată de diverse reprezentații de dans popular și modern.

Evenimentul s-a încheiat cu o programare muzicală variată, ce a inclus trupa „Dublu Click” cu hituri italiene, muzică folk interpretată de Liviu Trifu, iar seara a fost culminată cu spectacole de muzică populară oferite de Ovidiu și Ioana Țăran, urmate de o petrecere cu muzică etno și discoteccă.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes