Rămâi conectat

Economie

30% din producţia actuală de ciorapi a firmei CISEROM SEBEȘ merge la export

sebesinfo.ro

Publicat

în

Compania Ciserom din Sebeș, cu o istorie de 90 de ani pe piața locală, exportă în prezent 30% din producția de ciorapi în tări precum Germania, Italia, Anglia, Franta, Irlanda și Elvetia.

Compania are actualmente 320 de angajați și realizează o producție anuală de 10 milioane de perechi de șosete, din care 3 milioane de perechi ajung pe piețele externe. „Compania a aniversat în acest an 90 de ani de activitate și toti atâția de cand contribuie la istoria șosetelor, nu doar din țara noastă, ci și de pe alte meleaguri, în condițiile în care brandurile românești cu tradiție, mai ales cele care se apropie de centenar, pot fi numărate pe degete. Mă bucur să constat că românii au încredere în brandurile locale și înteleg importanța lor în susținerea economiei naționale, stimularea producției interne, precum și crearea de noi locuri de muncă, în special pentru tineri”, a spus Constantin Ispir, director general al Ciserom Sebeș.

sursa: zf.ro




Economie

Kronospan reduce consumul de energie cu până la 50%. O parte din liniile de producție vor fi oprite temporar

sebesinfo.ro

Publicat

în

Kronospan a anunțat că va opri etapizat o parte dintre liniile sale de producție, în încercarea de a reduce cu până la 50% consumul de energie electrică. Decizia vine în contextul dificultăților cu care se confruntă piața energiei din România și al solicitărilor adresate marilor consumatori industriali de a sprijini echilibrarea Sistemului Energetic Național.

Potrivit unui comunicat al companiei, măsura va fi aplicată gradual, în funcție de necesitățile sistemului energetic. Reprezentanții Kronospan precizează că evoluția situației este monitorizată permanent, iar activitatea va reveni la capacitate normală imediat ce condițiile vor permite. Compania dă asigurări că oprirea temporară a unor linii de producție nu va afecta livrările către clienți.

Kronospan se numără printre cei mai mari consumatori de energie electrică din România. O parte din necesarul energetic este acoperită prin producția proprie de energie, realizată cu ajutorul panourilor fotovoltaice și al unităților de cogenerare.

Reprezentanții companiei afirmă că vor continua colaborarea cu autoritățile și operatorii din domeniul energetic pentru a contribui la depășirea perioadei dificile și la menținerea stabilității Sistemului Energetic Național.




Citește mai mult

Economie

Locuri de muncă în Săsciori, disponibile la 4 august 2026. AJOFM Alba a publicat lista posturilor vacante

sebesinfo.ro

Publicat

în

Locurile de muncă disponibile în Săsciori au fost actualizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Alba la data de 4 august 2026. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot consulta oferta completă de posturi vacante și pot lua legătura direct cu angajatorii pentru informații suplimentare.

AJOFM Alba a publicat lista locurilor de muncă vacante din comuna Săsciori, valabilă la data de 4 august 2026. Oferta cuprinde posturi din mai multe domenii de activitate, fiind adresată atât persoanelor cu experiență, cât și celor aflate la început de carieră.

Cei interesați pot consulta toate locurile de muncă disponibile accesând platforma oficială ANOFM, selectând AJOFM Alba, apoi secțiunea „Persoane fizice – Locuri de muncă vacante”. De asemenea, informații pot fi obținute direct de la sediul AJOFM Alba sau de la agenția teritorială de care aparține persoana aflată în căutarea unui loc de muncă.

Lista publicată de AJOFM Alba include, pe lângă denumirea posturilor vacante din Săsciori, și datele de contact ale angajatorilor, precum numere de telefon și adrese de e-mail, pentru ca persoanele interesate să poată solicita detalii despre condițiile de angajare, programul de lucru și procesul de recrutare.

Mai jos puteți consulta lista completă a locurilor de muncă disponibile în comuna Săsciori la data de 4 august 2026, precum și datele de contact ale angajatorilor:

AGENTOCUPAŢIANR. LMVNR. TELEFON/E-MAIL
SC Maier Technology SrlOPERATOR LA MASINI-UNELTE CU COMANDA NUMERICA10752826367



Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes