Administrație
200 de puieţi de tei, cu frunze bicolore, vor fi plantați pe străzile Aviator Olteanu, Dorobanți și Augustin Bena, din Municipiul Sebeş
Reîmprospătarea vegetaţiei, extinderea suprafeţelor de spaţii verzi, reamenajarea parcurilor reprezintă proiecte prioritare pentru Primăria Municipiului Sebeş, în cadrul strategiei de dezvoltare locală 2016-2020.
Prin intermediul Serviciului Public de Administrare a Patrimoniului Sebeş, au fost achiziţionaţi 200 de puieţi din specia „Tilia cordata”, o specie superioară de tei, cu frunze bicolore, care au fost destinaţi plantării pe străzile Aviator Olteanu, Dorobanți și Augustin Bena, din Municipiul Sebeş. Termenul estimat pentru finalizarea prezentei acţiuni de plantare este de 10 zile, lucrarea fiind demarată la 1 noiembrie 2016.
„Tilia cordata” provine din import, din spaţiul Uniunii Europene, fiind o specie care se adaptează foarte bine la condiţiile climaterice ale României. Exemplarele achiziţionate au tulpina de cca. 2,50 metri înălţime, iar dimensiunea coroanei va atinge, la maturitate, circa 5 metri. Toaletarea acestei specii este una facilă, permiţând realizarea unor forme cât mai variate, pentru a asigura un decor agreabil pe aliniamentul stradal, fără a genera probleme de vizibilitate. Teii se plantează în alveole cu tutori pentru fixare, aceşti facilitând înrădăcinarea şi stabilitatea, sunt însoţiţi de un tub de dren care să permită irigarea şi stimularea creşterii prin furnizarea de apă şi îngrăşăminte lichide. Tulpina este protejată de variaţiile de temperatură printr-o pânză, care nu va fi îndepărtată.
Furnizorul oferă un an garanţie pentru puieţii plantaţi.
Având în vedere interesul deosebit manifestat de cetăţenii Municipiului Sebeş, care au apreciat iniţiativa sa, primarul Municipiului Sebeş, domnul Dorin Nistor, susţine necesitatea dezvoltării acestui proiect şi în viitor, urmând a fi identificate resurse bugetare în acest sens, precum şi realizarea unui calendar de plantări de o mai mare amploare, care să implice comunitatea locală, lansând ideea ca Municipalitatea să ofere material săditor, iar cetăţenii şi instituţiile sau companiile locale să adopte spaţii verzi, parcuri, prin responsabilizare şi spirit civic.

Administrație
Un parc fotovoltaic ar putea fi construit pe fosta platformă industrială „Mobis” din Sebeș
Municipiul Sebeș a depus un proiect pentru obținerea unei finanțări nerambursabile prin Fondul pentru Modernizare. Investiția propusă vizează construirea unui parc fotovoltaic destinat autoconsumului, cu o putere instalată de 1.000 kW și sisteme de stocare a energiei.

Parcul ar urma să fie amplasat pe un teren achiziționat recent de municipalitate, în perimetrul fostei platforme industriale „Mobis”. Energia produsă ar acoperi o parte din consumul Primăriei Sebeș, al instituțiilor și serviciilor publice subordonate, al iluminatului public și al altor puncte de consum administrate de municipiu.
Potrivit proiectului, producția locală și stocarea energiei ar urma să reducă achizițiile de electricitate din rețea și cheltuielile suportate din bugetul local. Sistemele de stocare ar permite folosirea energiei produse în funcție de necesități și ar contribui la gestionarea consumului în perioadele de vârf.
Valoarea finanțării nerambursabile solicitate este de 1.088.891 de euro. Proiectul vizează, totodată, creșterea eficienței energetice și a autonomiei energetice a municipiului.
Administrație
Pădure urbană în zona Parcul Arini, pe malul râului Sebeș. Primăria a scos lucrările la licitație
Primăria Municipiului Sebeș a lansat licitația pentru amenajarea unei păduri urbane în zona Parcului Arini, pe malul râului Sebeș. Valoarea estimată a contractului este de 1.066.990 de lei, iar firmele interesate își pot depune ofertele până la 9 noiembrie 2026.
Proiectul vizează un teren aflat în domeniul public al municipiului, cu o suprafață totală de 17.015 metri pătrați. Lucrările vor fi realizate pe o suprafață de peste 10.260 de metri pătrați, în prezent neamenajată și acoperită în principal de vegetație spontană.
Documentația prevede o intervenție bazată pe conceptul de „naturalizare controlată”. Vegetația valoroasă existentă va fi păstrată și completată cu arbori, plante perene și graminee adaptate zonei. Vor fi plantați 63 de arbori foioși, iar arinii vor reprezenta mai mult de jumătate din totalul arborilor, pentru a păstra specificul zonei.
În viitoarea pădure urbană vor fi amenajate alei pietonale permeabile, o zonă centrală pentru socializare, grădini cu rol ecologic și spații de tranziție între vegetație și infrastructura din apropiere. Proiectul include și amplasarea unor bănci, coșuri de gunoi și panouri informative.
De asemenea, autoritățile intenționează să reamenajeze cursul de apă existent, care este în prezent secat și colmatat, și să elimine parcările aflate în zonă. Terenul nu dispune în prezent de alei, iluminat public, mobilier urban sau semnalizare.
Lucrările ar urma să fie finalizate în termen de cinci luni de la emiterea ordinului de începere. Perioada minimă de garanție este de cinci ani de la recepția lucrărilor. Investiția este inclusă în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a municipiului Sebeș și se înscrie în obiectivele Programului Regional Centru 2021–2027.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…





















