Actualitate
16 noi cazuri de COVID-19 raportate astăzi, 9 decembrie 2020, în Municipiul Sebeș și comunele Berghin, Gârbova și Vințu de Jos
Astăzi, 9 decembrie 2020, în județul Alba s-au înregistrat 136 de cazuri de infectare cu COVID-19, potrivit informațiilor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică.
Dintre aceste cazuri, 12 au fost atribuite Municipiului Sebeș și câte 1 caz comunelor Berghin și Vințu de Jos.
Localitățile din care provin cele 136 cazuri de COVID-19 raportate astăzi, 9 decembrie 2020, sunt următoarele:
Abrud – 2 cazuri
Aiud – 8 cazuri
Alba Iulia – 41 cazuri
Blaj – 3 cazuri
Câmpeni – 7 cazuri
Cugir – 5 cazuri
Ocna Mureș – 3 cazuri
Sebeș – 12 cazuri
Teiuș – 2 cazuri
Zlatna – 3 cazuri
Berghin – 1 caz
Ciugud – 2 cazuri
Crăciunelu de Jos – 1 caz
Cricău – 3 cazuri
Gârbova – 2 cazuri
Ighiu – 3 cazuri
Meteș – 1 caz
Mihalț – 3 cazuri
Roșia Montană – 2 cazuri
Sâncel – 2 cazuri
Șona – 1 caz
Stremț – 2 cazuri
Vințu de Jos – 1 caz
+ 26 cazuri noi în focare identificat în trecut (din care 24 într-un camin de persoane vârstnice).
Marți, în Alba au fost prelucrate 886 probe (328 la SJU si 558 la DSP). Numărul total de teste efectuate pana în prezent în județ a ajuns la 130.534.

Actualitate
Casa Zápolya, monumentul care de 74 de ani adăpostește istoria Sebeșului
Pe 23 noiembrie 1951, în urmă cu 74 de ani, Muzeului Raional Sebeș (actualul Muzeu Municipal), înființat cu câteva luni mai devreme (21 martie 1951), i-a fost alocată drept sediu Casa Zápolya, una dintre clădirile-simbol ale orașului – cel mai important și mai valoros monument laic din localitate și din zonă – ale cărei începuturi sunt anterioare secolului al XV-lea.

Din adresa nr. 24059 din 23 noiembrie 1951 rezultă că imobilul era considerat monument și la acea dată, fiind ulterior inclus în „Lista monumentelor de cultură de pe teritoriul R.P.R.” din 1955 și în listele întocmite după Revoluție. După adoptarea Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice și a Normelor de Clasare, clădirea a fost inclusă în categoria A, adică în cea a monumentelor de valoare națională și universală. În Lista monumentelor istorice din 2015 (cea aflată în vigoare), Casa Zápolya este înregistrată cu codul AB-II-m-A-00354.
Ocuparea clădirii a început imediat după emiterea deciziei, însă până în anul 1955 a împărțit-o cu Secția de Artă și Cultură a Raionului Sebeș, care, din cele 10 încăperi de la etaj (singurele care puteau fi folosite), folosea trei (două birouri și o sală de ședințe). Parterul era ocupat, acolo fiind locuința îngrijitoarei, iar în curte era un depozit de sare, la care accesul camioanelor se realiza prin gangul carosabil, producându-se astfel stricăciuni monumentului și afectând activitatea muzeului.

Muzeul a fost deschis publicului abia în 1956, la cinci ani de la înființare, întârzierea fiind cauzată atât de lipsa de personal, cât și de starea clădirii. Pe lângă faptul că imobilul era împărțit cu alte instituții și chiar cu particulari, se afla într-o stare precară de conservare: învelitoarea era deteriorată în mai multe zone, iar anexele de pe fațadele de nord și est fuseseră lăsate în paragină. La sfârșitul anului 1957 a fost reparat acoperișul, însă restaurarea propriu-zisă a clădirii a avut loc mai târziu, între anii 1962 și 1964, ocazie cu care anexele amintite, fără valoare arhitecturală, au fost demolate.
În 2004, clădirea a fost retrocedată Consistoriului Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România, iar muzeul – prin Primăria municipiului, ca ordonator de credite – a continuat să o utilizeze în calitate de chiriaș. Achiziționarea imobilului de către municipalitate, în decembrie 2019, a permis realizarea unor investiții și lucrări de întreținere, precum cele din 2021 (când acoperișul a fost complet înlocuit) și 2025 (reparații și zugrăveli la fațada principală și în gangul carosabil, unde funcționează lapidariumul). În prezent, se elaborează documentația de specialitate necesară accesării fondurilor pentru restaurarea monumentului. Alături de Biblioteca Municipală „Lucian Blaga” Sebeș, Casa Memorială „Lucian Blaga” Lancrăm, Muzeul Municipal „Ioan Raica” funcționează sub cupola Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș.
Actualitate
Amenzi de 11.000 de lei aplicate de ISU Alba, după controale la mai multe restaurante, terase și baruri din Sebeș
Vineri, 21 noiembrie au fost desfășurate controale inopinate la operatori economici din domeniul comerțului (restaurante, terase, baruri) din Municipiul Sebeș.

Aceste acțiuni fac parte din măsurile constante de monitorizare și de reducere a riscurilor de incendiu și a situațiilor de urgență. Au fost constatate un număr de 12 nereguli și au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, incluzând 8 avertismente și 4 amenzi, valoarea cumulată a acestora fiind de 11.000 de lei.
Dintre neregulile constatate pe timpul controalelor, cele pentru care au fost aplicate amenzi au fost urmatoarele:
– Improvizații la instalația electrică;
– Instalatie electrica in contact cu materiale combustibile;
– Lipsa iluminat de securitate;
– Lipsa organizarea apărării împotriva incendiilor.
Activitățile de prevenire vor continua și în perioada următoare în scopul prevenirii unor situații sau evenimente nedorite.
Actualitate
Incendiu izbucnit la acoperișul unei case din Petrești. Intervin pompierii miltari din Sebeș
Pompierii militari din Sebeș au fost solicitați să intervină, duminică seara, pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case din localitatea Petrești.

„Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru stingerea unui incendiu în loc. Petresti, str. Mihai Viteazu. Este vorba despre un incendiu izbucnit la acoperișul unei locuințe ce se manifestă pe aproximativ 10 mp. Se intervine pentru localizarea și stingerea în totalitate a incendiului. Forțe alocate: 2 x autospeciale de stingere cu apă și spumă și 1 x echipaj de prim ajutor”, a transmis ISU Alba.
Actualitateacum 3 săptămâniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 3 săptămâniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Administrațieacum 4 săptămâniStrada Alunului din Sebeș, transformată complet: Bloc de locuințe sociale, covor asfaltic nou, parc și spații verzi, printre schimbări
Actualitateacum 2 săptămâniBărbat de 37 de ani din Sebeș, condamnat la închisoare pentru trafic de droguri, reținut de polițiști și dus la Penitenciarul Aiud
Economieacum 4 săptămâniLocuri de muncă disponibile în Municipiul SEBEȘ, la data de 28 octombrie 2025
Știri din zonăacum 4 săptămâniAccident rutier pe DN 67C, în zona localității Șugag. Un autoturism ar fi ieșit în afara spațiului carosabil
Actualitateacum 3 săptămâniTânăr de 24 de ani din Sebeș, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiști și dus la Penitenciarul Aiud
Economieacum o săptămânăLocuri de muncă disponibile în Municipiul SEBEȘ, la data de 18 noiembrie 2025
























