Rămâi conectat

Politică

(P) Alegeri Locale 2016 – De ce aş alege echipa PSRO Vinţu de Jos în 5 iunie?

sebesinfo.ro

Publicat

în

ioan-bogatan-candidat-psro-vintu-de-jos-locale-2016Stimaţi alegători! E timpul ca Vinţu de Jos să treacă la un alt nivel şi când spun alt nivel mă refer la modul în care fructificăm împreună potenţialul comunei noastre. Echipa PSRO Vinţu de Jos, propune în următorul mandat, un program de dezvoltare a infrastructurii (canalizări, asfaltări), modernizare (bază sportivă şi de agrement) şi valorificare a potenţialului turistic din comună.

Am pornit la drum având creionate 25 de proiecte pentru Vinţu de Jos, dar după discuţiile cu localnicii am ajuns la concluzia că vinţenii au nevoie de mult mai mult, iar noi suntem dispuşi să facem ceva pentru ei şi pentru a le asigura tot confortul necesar unui trai european.

Nu v-aţi săturat ca în Vinţu de Jos să nu se facă mai nimic de la un mandat la altul? Nu v-aţi întrebat niciodată ce se întâmplă cu bugetul local, unde sunt banii voştri? Nu credeţi că este timpul ca un om cu experienţă să conducă Primăria Vinţu de Jos? Trebuie înţeles că Ioan Bogăţan alături de consilierii de pe lista PSRO Vinţu de Jos nu vor să facă politică în Vinţ, ci administraţie.

Ne preocupă mai mult bunul mers al comunei decât pierderea de timp şi lipsa de implicare în viaţa comunităţii din Vinţ, iar principalul avantaj al candidatului Ioan Bogăţan este dat de experienţa acumulată ca viceprimar al municipiului Alba Iulia. Proiectele noastre sunt reprezentate de problemele oamenilor. Aici vorbim despre extinderea reţelei de apă şi canalizare în întreaga comună. Asfaltarea şi modernizarea străzilor, extinderea şcolii gimnaziale la un nivel care să permită desfăşurarea în condiţii optime a orelor de curs şi a tuturor activităţilor legate de şcoală, asigurarea asistenţei medicale permanente, prelungirea reţelei de gaz metan în satul Mereteu, valorificarea potenţialului turistic al comunei, parcuri de joacă pentru fiecare sat din comună, sunt doar câteva din punctele pe care le considerăm necesare în perioada următoare.

Aceste proiecte ar fi trebuit realizate de cel puţin 10 ani, ţinând cont de puterea economică a comunei noastre, însă din motive lesne de înţeles acest lucru nu s-a produs, probabil o parte din aleşii locali având alte preocupări şi nu administrarea corespunzătoare a comunei Vinţu de Jos. Aşadar pe 5 iunie 2016, vă propunem să votaţi PSRO Vinţu de Jos, alcătuit în următoarea componenţă: Ioan BOGĂŢAN – Primar; Constantin PRALEA, Sorin ALB, Adela ZDRENGHEA, Florin JICĂREAN, Zeno MERMEZAN, Adrian STOICA, Ioan BUDA, Monica MACOVEI, Lucian SĂRĂSCĂIAN, Cristina COMAN, Cristian ORDEAN, Mircea CETEAN, Nicolae DICU, Aurel POENAR – consilieri locali. Programul electoral al PSRO Vinţu de Jos poate fi găsit pe pagina de Facebook, PSRO Vinţu de Jos, ceea ce trebuie înţeles că nu sunt promisiuni de campanie ci proiecte palpabile, realizabile în următoarele două mandate.

PSRO Alba – Publicitate electorală




Politică

PSD Sebeș are o nouă echipă conducere: Radu Cristian a fost ales președinte al organizației

sebesinfo.ro

Publicat

în

Sebeșul ocupă un loc aparte în istoria PSD Alba, fiind municipiul în care administrația social-democrată a creat condițiile pentru unele dintre cele mai importante investiții economice din România.

 

Am participat la Conferința de Alegeri a Organizației Municipale PSD Sebeș, un moment important în care a fost aleasă noua echipă de conducere, în frunte cu Radu Cristian, un profesionist cu experiență managerială la nivel național, care are capacitatea de a construi o organizație puternică, serioasă și conectată la nevoile comunității.

Sebeșul ocupă un loc aparte în istoria administrației social-democrate din Alba. Aici, prin viziune și decizii curajoase, au fost create condițiile care au pus municipiul pe harta economică a României, prin atragerea unor investiții majore, inclusiv a celor realizate de grupul Mercedes cat și cele realizate de companii românești sau străine importante. Este o dovadă că dezvoltarea apare atunci când există leadership, competență și preocupare reală pentru viitorul comunității.

Noua echipă are misiunea de a câștiga încrederea sebeșenilor prin profesionalism, seriozitate, dialog permanent cu cetățenii și prezență activă în viața comunității. Oamenii așteaptă implicare, soluții și proiecte care să răspundă nevoilor reale ale orașului, iar PSD Sebeș trebuie să fie o echipă unită, credibilă și pregătită să construiască pentru viitor.

Îi mulțumesc colegului nostru, consilierul județean Vasile Spătariu, pentru activitatea desfășurată la conducerea organizației. Într-o perioadă deloc ușoară, a reușit să așeze lucrurile în interiorul echipei, să readucă încrederea între membri și să creeze baza pe care noua conducere poate construi mai departe.

Felicitări tuturor celor aleși și mult succes în această nouă etapă! Sunt convins că, prin muncă, seriozitate și apropiere de oameni, noua echipă va consolida organizația și va câștiga încrederea tot mai multor sebeșeni. Împreună, putem reda Sebeșul sebeșenilor, tuturor celor pentru care acest oraș este acasă și care își doresc să vadă comunitatea dezvoltându-se prin implicarea și energia oamenilor săi.

 

Corneliu Mureșan,
Președinte PSD Alba




Citește mai mult

Politică

Seniorii social-democrați din Alba și-au ales noua conducere, la Sebeș. Emil Itu este noul președinte

sebesinfo.ro

Publicat

în

Peste 200 de delegați, reprezentând pensionarii PSD ai Județului Alba au luat parte sâmbătă, 23 mai 2026, la Conferința Organizatiei Seniorilor Social Democrați (OSSD) eveniment desfășurat la Motelul ,,Dacia” din Sebeș.

Invitată la eveniment a fost conducerea organizației PSD Alba: președinte Corneliu Mureșan, secretarul executiv Mircea Trifan, deputatul Voicu Vușcan, Adina Toma – Viceprimar de Alba Iulia, Iulia Fabian- președinta organizației Județene a Femeilor Alba. Presedinte al OSSD a fost ales Emil Ioan Itu- 2 prim vicepreședinți: Nicolae Contan și Ioan Neagu,secretar executiv Ovidiu Suciu -10 vicepreședinți, câte 2 pe fiecare colegiu, alti membri în Biroul Executiv județean.

„De azi, Organizația Seniorilor Sociali Democrati Alba este mai puternică.

Am participat cu drag la un moment important, alături de oameni dedicați, experiență valoroasă și energie pentru viitor. Seniorii organizației rămân exemplul de implicare, echilibru și continuitate.

Multă putere, inspirație și rezultate frumoase în noul mandat.

Aveți toată susținerea pentru proiecte care unesc oamenii și dau valoare comunității.

Împreună construim mai mult decât o organizație — construim respect, colaborare și viitor”, a transmis președintele Corneliu Mureșan, președintele organizației PSD Alba.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes