Știri din zonă
Ieri la Șugag, acoperișul unei care a ars în proporție de 80% datorită coșului de fum deteriorat
Garda de intervenţie Sebeş a fost solicitată în data de 24.01.2013, la ora 19.38, să intervină în loc. Şugag pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperişul unei case de locuit, proprietatea lui J.N.
Pompierii militari au intervenit cu două autospeciale de stins incendii, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Şugag. În incendiu a ars acoperişul casei de locuit confecţionat din lemn cu învelitoare din ţiglă pe o suprafaţă de aproximativ 80 %. Pagubele produse se ridică la circa 100.000 lei, iar bunurile salvate la aproximativ 400.000 lei. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului o reprezintă un coş de fum deteriorat.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Unirea” al judeţului Alba doreşte să reamintească cetăţenilor câteva măsuri ce trebuie luate în această perioadă şi anume:
* coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, curăţate, şi reparate de persoane specializate şi autorizate;
* în podul casei coşul de fum va fi obligatoriu tencuit pentru a nu prezenta fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lui sunt materiale combustibile;
* coşurile şi burlanele pentru evacuarea fumului vor fi construite, întreţinute şi curăţate periodic pentru a nu provoca incendii;
* se va evita încastrarea, în coşuri şi burlane, de elemente combustibile ale acoperişului sau planşeului;
* la trecerea prin acoperiş se lasă o distanţă de cel putin 10 cm între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele combustibile ale acoperişului.

Știri din zonă
Bărbat de 50 de ani din Vințu de Jos, reținut după ce ar fi încălcat un ordin de protecție
Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din comuna Vințu de Jos, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos, fiind cercetat pentru încălcarea măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție provizoriu.

Potrivit polițiștilor, în 30 august 2026, în jurul orei 09.10, bărbatul ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu emis cu o zi înainte, pentru o perioadă de cinci zile.
Acesta s-ar fi apropiat la mai puțin de 100 de metri de soția sa, în vârstă de 42 de ani, fiind surprins de polițiști în apropierea locuinței acesteia.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.
Știri din zonă
Tragedie pe DN 67C, între Laz și Căpâlna. Un motociclist de 28 de ani din Vințu de Jos a murit după ce s-a izbit de un parapet
Un motociclist în vârstă de 28 de ani, din comuna Vințu de Jos, și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs duminică, pe DN 67C, între localitățile Laz și Căpâlna.

Accidentul a fost semnalat prin SNUAU 112 în jurul orei 11:20. Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiștii deplasați la fața locului, tânărul se deplasa cu motocicleta pe direcția Sebeș–Șugag, iar la kilometrul 134 ar fi pierdut controlul asupra vehiculului.
Motocicleta a intrat în coliziune cu parapetul metalic amplasat pe marginea drumului. În urma impactului, motociclistul a suferit leziuni grave. Echipajele medicale au efectuat manevre de resuscitare, însă, din nefericire, victima nu a răspuns acestora, fiind declarat decesul.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul, în cadrul unui dosar penal întocmit pentru infracțiunea de ucidere din culpă.
Din Județacum 5 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 5 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 10 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 10 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 5 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 9 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 9 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 10 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…




















