Acasă » Știri din zonă » Tânăr din Vinţu de Jos reţinut de polițiști după ce a distrus geamurile unui autoturism şi a ale unor locuinţe din comună

Tânăr din Vinţu de Jos reţinut de polițiști după ce a distrus geamurile unui autoturism şi a ale unor locuinţe din comună

Publicat în 18.05.2017 la ora 15:21

Ieri, 17 mai 2017, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Vinţu de Jos l-au depistat şi au luat măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, faţă de M.O.D., de 30 de ani, din comuna Vinţu de Jos, care este cercetat pentru distrugere, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi ameninţare, fapte comise în noaptea de 13/14.05.2017.

În sarcina tânărului s-a reţinut faptul că, în noaptea respectivă, în jurul orelor 01.15, a aruncat cu pietre în gemurile unui autoturism şi în geamurile a două imobile situate pe strada Lăutarilor din comuna Vinţu de Jos, provocând astfel un prejudiciu ce a fost estimat de păgubiţi la 8.000 de lei. Totodată, tânărul a tulburat liniştea publică şi a adresat ameninţări păgubiţilor.

În cursul zilei de azi, 18 mai, M.O.D. va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

FOTO: ARHIVĂ

Facebook 

Acest articol a fost citit de 31 ori

Tânăr din Vinţu de Jos reţinut de polițiști după ce a distrus geamurile unui autoturism şi a ale unor locuinţe din comună
Acordă o notă articolului

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.