Rămâi conectat

Actualitate

Tânăr de 19 ani din Tulcea reținut de polițiștii din Sebeș după ce a sustras un autoturism dintr-o benzinărie situată pe Autostrada A1

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un tânăr din judeţul Tulcea, care a furat un autoturism dintr-o parcare de pe autostrada A1 şi, fără a poseda permis de conducere, l-a condus până în Sibiu, a fost reţinut de poliţiştii din Sebeş. Acesta va fi prezentat în faţa magistraţilor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

La data de 03.05.2017, în jurul orelor 18.00, Poliţia Municipiului Sebeş a fost sesizată de către angajatul unei staţii de carburant situată pe Autostrada A1, pe sensul Deva – Sebeş, cu privire la faptul că i-a dispărut autoturismul ce-l lăsase parcat, în apropierea staţiei, cu cheia în contact.

Imediat după sesizare au fost alertate echipajele de poliţie aflate în teren şi s-a luat legătura cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu, fiind transmise caracteristicile maşinii urmărite. În scurt timp, autoturismul a fost reperat de poliţiştii sibieni, iar persoană bănuită de comiterea furtului a fost identificată şi reţinută pe raza municipiului Sibiu.

În urma verificărilor efectuate a rezultat că  M.N., de 19 ani, din  comuna Ceamurlia de Jos, judeţul Tulcea, a profitat de faptul că proprietarul maşinii o lăsase cu cheile în contact şi, fără să posede permis de conducere, a condus-o până în municipiul Sibiu.

Faţă de tânăr a fost luată măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt în scop de folosinţă şi conducere fără permis, urmând ca în cursul zilei de azi, 04 mai, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş, pentru dispunerea măsurilor legale.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Bărbat de 48 de ani cercetat de polițiști, după ce a găsit un card într-un bancomat din Sebeș și a sustras suma de 1.500 de lei, de pe acesta

sebesinfo.ro

Publicat

în

Joi, 18 aprilie 2024, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Sebeș au identificat un bărbat de 48 de ani, din comuna Gârbova, ca persoană bănuită de săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, la data de 14 ianuarie 2024, în timp ce se afla la sediul unei bănci din municipiul Sebeș ar fi efectuat operațiuni financiare și ar fi sustras suma de 1.500 de lei de pe cardul unei femei care își uitase cardul în interiorul bancomatului.

Cercetările sunt continuate, în vederea recuperării prejudiciului și stabilirii întregii activități infracționale a bărbatului.

FOTO: ARHIVĂ


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Tânăr de 19 ani din Sebeș cercetat de polițiști, după ce a fost depistat în timp ce conducea sub efectul substanțelor psihoactive, pe strada Parcul Arini

sebesinfo.ro

Publicat

în

Joi, 18 aprilie 2024, în jurul orei 20.40, polițiștii rutieri din Sebeș au oprit, pentru control, pe strada Parcul Arini din Municipiu, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din Sebeș.

În urma testării conducătorului auto, cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

FOTO: ARHIVĂ


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 50 de ani din Sebeș rănit, după ce a fost surprins și accidentat de un autoturism, în timp ce se deplasa pe partea carosabilă

sebesinfo.ro

Publicat

în

Miercuri, 17 aprilie 2024, în jurul orei 21.00, polițiștii rutieri din Sebeș au intervenit pe raza localității Răchita unde s-a produs un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane.

Din primele cercetări efectuat de polițiști, a rezultat că un bărbat de 50 de ani, din Municipiul Sebeș, în timp ce se deplasa pe partea carosabilă, ar fi fost surprins și accidentat de un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani, din localitatea Răchita, comuna Săsciori.

În urma accidentului, pietonul a suferit leziuni corporale ușoare și a primit îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

FOTO: ARHIVĂ


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes