Acasă » Administrație » Primăria Municipiului Sebeş a organizat o serie de evenimente dedicate sebeşenilor aflaţi la vârsta senectuţii

Primăria Municipiului Sebeş a organizat o serie de evenimente dedicate sebeşenilor aflaţi la vârsta senectuţii

Publicat în 01.10.2016 la ora 9:37

sebes-ziua-varstnici-2016Conform unei rezoluţii a Organizaţiei Naţiunilor Unite, din anul 1991, în data de 1 octombrie se sărbătoreşte, în lumea întreagă, Ziua Persoanelor Vârstnice.

Joi, 29 septembrie 2016, au fost sărbătorite persoanele care frecventează Centrul de Zi pentru Vârstnici, împreună cu Serviciul Public de Asistenţă Socială, coordonatorul centrului. La recepţia oferită au participat circa 100 de persoane vârstnice. Un moment inedit a fost marcat de prezenţa domnului Gheorghe Gafton, cetăţean centenar al municipiului Sebeş, care a însufleţit întreaga asistenţă şi care a transmis un mesaj plin de optimism.

Vineri, 30 septembrie 2016, primarul municipiului Sebeş, domnul Dorin Nistor, alături de viceprimarul municipiului, domnul Adrian Bogdan, au participat la sediul Căminului pentru Persoane Vârstnice Sebeş, la programul pregătit de administratorii căminului, în parteneriat cu primăria, pentru beneficiarii acestui aşezământ.

Tot vineri, 30 septembrie 2016, începând cu ora 18.00, în parteneriat cu Centrul Cultural „Lucian Blaga”, Primăria Municipiului Sebeş a premiat 26 de cupluri care aniversează nunta de aur, în cursul acestui an. Evenimentul s-a numit simbolic „O crizantemă pentru vârsta a treia”, iar nota dominantă a fost eleganţa şi preţuirea pentru valorile familiei.

Primăria Municipiului Sebeş adresează tuturor vârstnicilor care ne fac onoarea de a fi cetăţenii noştri, calde urări de sănătate, viaţă lungă şi liniştită alături de cei dragi. La mulţi ani!

Compartimentul Relaţii Publice şi Comunicare
Primăria Municipiului Sebeş

Acest articol a fost citit de 109 ori

Primăria Municipiului Sebeş a organizat o serie de evenimente dedicate sebeşenilor aflaţi la vârsta senectuţii
5 (100%) 3 votes

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.