Acasă » Societate » Monden » Iulia Bozdog și Cristian Pitarcă sunt Miss și Mister Boboc 2015, la Liceul cu Program Sportiv din Sebeș

Iulia Bozdog și Cristian Pitarcă sunt Miss și Mister Boboc 2015, la Liceul cu Program Sportiv din Sebeș

Publicat în 27.11.2015 la ora 20:50

boboci-liceul-sportiv-sebes-nov-2015Liceul cu Program Sportiv Sebeș și-a desemnat, vineri seara, câștigătorii Balului Bobocilor 2015. Iulia Bozdog și Cristian Pitarcă au demonstrat publicului și juriului că sunt cei mai descurcăreți și au primit titlurile de Miss și Mister Boboc, în vreme ce premiile de Popularitate au ajuns în acest an la Sergiu Dăneț și Alexandra Stanciu. De asemenea, au mai fost acordate două locuri III, câștigate de Alexandra Bocan și Andrei Dican.

De o seară specială, cu momente pline de emoții, bucurie și energie au avut parte vineri, 27 noiembrie, tinerii, cadrele didactice și părinții care au particiat la Balul Bobocilor. Tema balului în acest an a fost ”Viața la țară„ iar organizatorii au avut grijă ca decorul să fie unul pe măsură, scena fiind ”împodobită” cu straie populare și coșuri cu bogății ale toamnei.

Nici concurenții nu s-au lăsat mai prejos și au intrat în viața personajelor de la țară. Cei 14 boboci care s-au ”luptat” pentru titlurile de Miss și Mister au avut de trecut prin 5 probe de foc, și anume: prezentare, cultură generală, dans, aptitudini și proba surpriză, însă doar doi au obținut mult râvnitele titluri. Este vorba despre Iulia Bozdog și Cristian Pitarcă, care, în acest an, vor reprezenta cu mândrie generaţia clasei a IX-a de la Liceul cu Program Sportiv.

În cadrul balului, prezentat de Roxana Paștiu și Vlad Găldean, cei prezenți au avut parte și de momente artistice, muzicale și comice.

Reamintim că, în urma concursului organizat pe internet, Alexandra Bocan și Andrei Dican au fost desemnaţi Miss şi Mister Boboc 2015 Ziarul Unirea, fiind cei mai votaţi boboci de către internauţi.

Acest articol a fost citit de 75 ori

Iulia Bozdog și Cristian Pitarcă sunt Miss și Mister Boboc 2015, la Liceul cu Program Sportiv din Sebeș
5 (100%) 1 vote

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.