Acasă » Administrație » Greaua moștenire lăsată de administrațiile precedente primarului Dorin Nistor Sebeşul – oraşul cu şomaj zero, dar cu 81 de străzi neasfaltate şi canalizare veche de 60 de ani!

Greaua moștenire lăsată de administrațiile precedente primarului Dorin Nistor Sebeşul – oraşul cu şomaj zero, dar cu 81 de străzi neasfaltate şi canalizare veche de 60 de ani!

Publicat în 21.11.2016 la ora 12:00

dorin-nistor-asfaltari-sebes-noi-2016Moștenire grea pentru primarul în funcție al Sebeșului – 81 de străzi neasfaltate în municipiu și localitățile aparținătoare și o rețea de canalizare mult subdimensionată, care nu mai face face dezvoltării orașului.

Lipsa de viziune și acțiune a administrațiilor precedente va da mult de muncă și de furcă edilului Dorin Nistor, care spune că deocamdată nu a identificat sursele de finanțare necesare unor investiții complexe și complete. Asta în condițiile în care doar pentru a face rețele de apă și canal așa cum ar trebui, efortul financiar al municipiului Sebeș s-ar ridica la circa 10 milioane de euro. Și investițiile în infrastructura rutieră trebuie abordate etapizat, având în vedere numărul mare de străzi neasfaltate lăsate moștenire de primarii precedenți. lFoștii primari au fugit de fonduri nerambursabile ca dracu` de tămâie ”Din păcate, n-a existat un plan pe termen mediu și lung privind investițiile în sistemul de apă și canalizare, de fapt Sebeșul nu a abordat niciun tip de finanțare, deși au fost destule în exercițiul trecut. Fie că vorbim de SAMTID, fie că vorbim de finanțări nerambursabile din fonduri europene, Sebeșul nu a abordat această temă și astăzi suntem în situația în care avem instalații de furnizare a apei și de canalizare mult depășite, sau de genul investiții noi lângă investiții vechi, în sensul că pe o stradă s-a schimbat țeava, dar ea este înțepată la o altă țeavă care datează din 1950 și ceva sau chiar mai veche. Mai avem încă rețele de apă potabilă din azbociment, avem multe rețele din oțel… Ele sunt depășite. Am avut de curând un eveniment neplăcut în sensul că am avut o avarie pe strada Dorobanți care a determinat suspendarea furnizării de apă potabilă pe întreg municipiul Sebeș timp de 12 ore. S-a început etapizat montarea unor vane care să permită, le nevoie, oprirea apei numai în anumite zone, și nu în tot orașul. Am avut o discuție și cu cei de la Apa CTTA și vrem să înlocuim cât de repede posibil rețeaua de apă potabilă de pe strada Dorobanți, pentru că este o rețea cu multe probleme din acest punct de vedere”, a declarat primarul municipiului Sebeș, Dorin Nistor. l10 milioane de euro, necesare doar pentru lucrările de apă și canalizare Edilul a spus că va comanda un studiu cu situația reală la nivelul municipiului Sebeș din punct de vedere al canalizării, apelor pluviale și al rețelelor de apă. ”De ce vom comanda acest studiu? Pentru că vrem să știm exact cum stăm și cum vom aborda situația din punct de vedere al investițiilor, pe viitor. Canalizarea municipiului Sebeș este subdimensionată, și pentru că vorbim despre un oraș care se va dezvolta cu siguranță, atât din punct de vedere al spațiului locativ, cât și al investițiilor făcute de companiile de pe raza municipiului Sebeș, trebuie să ne pregătim cu rețele noi. La ora actuală avem o singură conductă principală ce se înțeapă în stația de epurare de la Lancrăm, iar aceasta nu face față. O astfel de investiție presupune o angajare bugetară a Sebeșului pe o perioadă mai lungă de timp, de aceea facem acest studiu, pentru a ne putea planifica investițiile pe perioada următoare”, a adăugat Nistor. Efortul financiar al municipiului Sebeș pentru a face rețele de apă și canal așa cum ar trebui se va ridica în jurul sumei de 10 milioane de euro, bani ce trebuiau asigurați prin finanțări nerambursabile de vechii primari, lucru care, din păcate, nu s-a întâmplat. ”Nu mai există o astfel de finanțare și acum va trebui să găsim alte soluții, fie din resurse proprii, fie prin proiecte finanțate de la Guvernul României”, a mai spus edilul. l57 de străzi neasfaltate în orașul cu cele mai mari investiții străine din județ Nici la capitolul infrastructură rutieră Sebeșul nu stă mai bine. Doar la nivelul municipiului Sebeș există 57 de străzi neasfaltate, încă 17 în Petrești și 7 în Lancrăm. ”Am demarat partea de studiu de fezabilitate și documentații pentru mai multe străzi – 8 Martie, Aurel Vlaicu, Sticlarilor și Fântâna de Aur, parte din Progresului, Tineretului, Zăvoi, Crângului. De asemenea, s-au executat lucrări de reparații pe mai multe străzi din municipiul Sebeș și localitățile aparținătoare, în încercarea de a suplini investițiile neexecutate până în acest moment, astfel: în Lancrăm pe strada Ulița Veche, pe strada Mihai Viteazul, în zona Pieței Dacia, pe strada Pripocului, pe strada Călugăreni.

Ioana PRESECAN

Facebook 

Acest articol a fost citit de 743 ori

Greaua moștenire lăsată de administrațiile precedente primarului Dorin Nistor Sebeşul – oraşul cu şomaj zero, dar cu 81 de străzi neasfaltate şi canalizare veche de 60 de ani!
3 (60%) 3 votes

Comentarii

6 Comentarii la Greaua moștenire lăsată de administrațiile precedente primarului Dorin Nistor Sebeşul – oraşul cu şomaj zero, dar cu 81 de străzi neasfaltate şi canalizare veche de 60 de ani!

  1. cristi Răspunde

    21.11.2016 la 23:07

    Dle primar articolul acesta este o scuza la neresusitele din actualul mandat. In cei 4 ani de mandat de consilier (2012-2016) unde ai fost? Nu in Sebes? De ce nu ai avut matale ”viziune” sa atragi fonduri europene? Oare nu erau inchise liniile de finantare care s-au deschis doar anul acesta?

    Părerea ta despre acest comentariu: Thumb up 0 Thumb down 0

  2. sebesan Răspunde

    21.11.2016 la 23:10

    Hoppa!!! Se pare ca nu e asa usor sa fii primar! Parca in campanie erai mai vrendnic si faceai in 4 ani cat altii in 4 mandate?! No fapte nu vorbe domn primar! Deja te-au luat la rost oamenii ca trece timpul si nu se vede nimic?

    Părerea ta despre acest comentariu: Thumb up 0 Thumb down 0

  3. Ioan Răspunde

    22.11.2016 la 0:06

    La Rahau sunt toate strazile asfaltate sau rahovenii nu merita sa aiba asfalt? Pentru ca nu in articol sunt specificate strazi neasfaltate doar in Sebes, Lancram si Petresti. Tot timpul Rahaul este uitat!!!

    Părerea ta despre acest comentariu: Thumb up 0 Thumb down 0

  4. GEORGE Răspunde

    22.11.2016 la 0:09

    Primaru face naveta intre Alba si Sebes, de unde sa stie el cum stau lucururile? Ce sa faci daca nu ati votat un sebesan.

    Părerea ta despre acest comentariu: Thumb up 0 Thumb down 0

  5. Andrea Răspunde

    22.11.2016 la 21:54

    De strada Crișan iar ati uitat! Strada cu celor o mie de lacuri cand plaja si cu praful cat desertul Sahara cand nu ploua!!! Cum se face ca in campanii electorale toti, chiar toti, promit ca se face si se drege ca mai apoi toti sa dea din umeri? Sper sa nu se confirme si de aceasta data aceeași nepăsare …..

    Părerea ta despre acest comentariu: Thumb up 0 Thumb down 0

  6. paeapapacacarichi Răspunde

    18.01.2017 la 9:20

    Pe str. progresului Sebes,este intocmit PE ptr. reabilitarea retelei de alim. cu apa,rugam demarati lucrarile ca apoi sa puteti asfalta 1\2 din str.

    Părerea ta despre acest comentariu: Thumb up 0 Thumb down 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.