Sport
Astăzi, ora 16.00, în Sala „Florin Fleşeriu” vine campioana: HC Alba Sebeş – CSM Bucureşti
Prima întâlnire din acest an cu sportul pe semicerc pentru suporterii din Sebeş înseamnă posibilitatea asistării la un spectacol de gală.
Astăzi, de la ora 16.00, în cadrul etapei a 15-a a Ligii Naţionale în Sala „Florin Fleşeriu”, poposeşte campioana CSM Bucureşti, pentru o restanţă, confruntare disproporţionată, cu nou-promovata ajunsă pe ultima poziţie, după ce Rapid a învins Unirea Slobozia cu 30-24. HC Alba Sebeş are în faţă un oponent imposibil de abordat, în condiţiile unei diferenţe enorme la toate capitolele, forţă, valoare, buget etc.
• ”Lanterna roşie” versus lider
Campioana en-titre, CSM Bucureşti este lider cu maximum de puncte în întrecerea internă, dar în acelaşi timp bate la porţile calificării în sferturile de finală ale Champions League. În weekend, gruparea din Capitală a obţinut prima victorie în grupa principală, 24-22, acasă, cu campioana Danemarcei, Midtjylland, iar confruntarea de astăzi este o simplă formalitate, de genul pişcăturii unui purece pentru un elefant. “Ştim că şansele noastre sunt minime în acest joc împotriva unei superputeri a handbalului autohton. În tur am reuşit o prestaţie acceptabilă aproape o repriză, am ţinut aproape de un adversar cu o valoare incontestabilă. Acum ne propunem să jucăm cât mai bine, în cât mai multe momente, să oferim o replică de calitate, prin care să diminuăm ecartul faţă de o echipă de anvergură”, a declarat Seviştean Popa, directorul tehnic al HC Alba Sebeş, grupare ce a preluat “lanterna roşie” şi are 6 eşecuri la rând.
• Dream team de Capitală…
Alături de HCM Baia Mare, formaţia condusă de danezul Kim Rasmussen reprezintă unui dintre cei doi coloşi din handbalul feminin românesc, după ce a dispărut tradiţionala Oltchim Rm. Vâlcea. Cu greu găseşti în efectivul bucureştencelor o jucătoare ce să nu aibă statutul de internaţională, lotul fiind un conglomerat de vedete, de mai multe naţionalităţi. Pe lângă „tricolorele” Oana Manea şi Aurelia Brădeanu, medaliate cu bronz la Campionatele Mondiale cu România, tricoul „tigroaicelor” este îmbrăcat de Pessoa şi Rodrigues (Brazilia), Gullden şi Torstensson (Suedia), Fisker (Danemarca), Grubisic (Croaţia), Martin (Spania), sau Vetkova (Rusia) şi enumerarea poate continua.
Deşi favoritele nu au nici cea mai mică şansă într-un rezultat favorabil, practic Sebeşul are parte de cel mai important meci al anului 2016, în Sala „Florin Fleşeriu” etalându-se o colecţie impresionantă de jucătoare cu renume mondial, prilej pentru a se trăi pe viu handbalul european de cel mai înalt nivel.
Sport
LPS Sebeș s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României Under 17, după 3-1 cu CSC Dumbrăvița
Performanță pentru echipa condusă de Doru Oancea care a ajuns între primele 8 formații din țară la acest nivel, golurile fiind marcate de Moise (17), Todea (49) și Cosma (74). Bănățenii, lideri în play-off-ul Seriei 7 și pregătiți de Silviu Bălace, au redus din diferență cu golul de onoare din minutul 84.
Rezultat istoric pentru LPS „Florin Fleșeriu” calificată în premieră la nivel național în sferturile de finală ale unei competiții fotbalistice.
Formația din Sebeș a rămas singura reprezentantă a Albei în competiția organizată de FRF, după ce la Under 19, CSM Unirea Alba Iulia a fost eliminată de Sporting Cluj, după lovituri de departajare. Meciul s-a încheiat la egalitate, 4-4 după ce albaiulienii aveau 4-1 în minutul 86!
La Under 17, LPS Sebeș se clasează pe locul secund în play-off-ul Seriei 9, elevii lui Doru Oancea trecând succesiv în Cupa României, pe teren propriu, de CSM Unirea Alba Iulia (1-0), Alma Sibiu (5-1) și Corvinul Hunedoara (1-0, în “16”-imile de finală).
În prima etapă din 2024, LPS Sebeș joaca tot acasă, duminică, 17 martie, cu Transilvania Bistrița, echipă clasată pe poziția a 3-a
LPS Sebeș: Similie – Davel, Cătană, Vintilă, Moise, M. Cristea, Cosma, Crișan, Rădac, Ghitan, Todea; rezerve Crețu, Hațegan, Ursu, Ganga, Hudrea, Fulea. Antrenor Doru Oancea.
Sport
LPS Sebeș U17, calificare în optimile Cupei României, după ce a învins Corvinul Hunedoara cu 1-0 (0-0)
Elevii antrenorului Doru Oancea au reușit să treacă și al treilea val, toate întâlnirile disputându-se pe teren propriu, 1-0 cu CSM Unirea Alba Iulia, 5-1 cu Alma Sibiu și 1-0 cu Corvinul Hunedoara (în „16”-imile de finală).
Este cea de-a cincea victorie consecutivă reușită de LPS Sebeș în ultima perioadă, după cele 4 din play-off-ul Seriei 9, unde încheie anul pe poziția secundă.
Excelente rezultate obținute de reprezentantele Albei la ultimele jocuri din 2023, atât LPS Sebeș la Under 17, cât și CSM Unirea Alba Iulia la Under 19 calificându-se în optimile de finală ale competiției „KO” la nivel juvenil.
LPS Sebeș: Similie – Davel, Vintilă, A. Ursu, Moise, Cosma, M. Cristea, Ghitan, Rădac, Alisie, Todea; au mai intrat Hudrea, Fulea, Ganga, Cătană; rezerve Grosu, Al. Ursu, Zoicaș.
Sport
Eșec la U19 și succes la U17, pentru LPS Sebeș, în a doua rundă din play-off-ul competițiilor juvenile organizate de FRF
În cea de-a doua rundă din play-off-ul competițiilor juvenile organizate de FRF, LPS Sebeș a avut iarăși dublă externă, a doua consecutivă, reușind un succes la U17, la Sângeorgiu de Mureș (un hat-trick Todea), în același timp înregistrându-se a doua înfrângere succesivă, la U19. Etapa viitoare, duminică, 19 noiembrie 2023, este dublă pe „Pielarul” cu ACS Tg. Mureș.
Rezultate:
U19: LPS Târgu Mureș – LPS Sebeș 2-1 (2-1), oaspeții au deschis scorul prin Nistor (29). LPS Sebeș: Groza- Alb, Avram, Ghibu, Roșu, G. Fleacă, Crețu, Țălnar, Șerb, Buhazi, Nistor; au mai jucat T. Fleacă, Boca, Oancea, Morariu. Cu 16 puncte, LPS Sebeș, pregătită de Cosmin Groza, este pe poziția a 6-a (1-6 golaveraj).
U17: Kinder Sângeorgiu de Mureș – LPS Sebeș 0-5 (0-2), au înscris Zoicaș (17), Rădac (24), Todea (38, 65, 74). LPS Sebeș: Similie – Davel, Cosma, Vintilă, Moise, Alisie, Rădac, Cristea, Zoicaș, Ghitan, Todea. Au mai jucat: Hațegan, Ursu Andrei, Popoviciu, Ursu Andrei, Istrate. După primul succes în această fază, LPS Sebeș este pe locul secund, cu 26 de puncte (golaveraj 5-2).
-
Mondenacum 3 săptămâni
MESAJE de 8 MARTIE, Ziua Femeii 2024. Felicitări, urări și SMS-uri pentru femeile din viața voastră | sebesinfo.ro
-
Actualitateacum 4 săptămâni
Mesaje de 1 martie, Mărțisor 2024. Felicitări şi urări pe care le puteţi trimite cu ocazia venirii primăverii | sebesinfo.ro
-
Învățământ-Culturăacum 5 zile
Nora Tabal, elevă a Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș, calificare la faza națională a Olimpiadei de Matematică
-
Actualitateacum 2 săptămâni
Un tânăr de 20 de ani a decedat, după ce s-a răsturnat cu autoturismul pe strada 1 Mai, din Petrești
-
Învățământ-Culturăacum 2 zile
Victor Dobra, elev al Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș, la cea de-a treia calificare consecutivă la Olimpiada Națională de Informatică
-
Știri din zonăacum 3 săptămâni
Vineri, 8 martie 2024, a fost inaugurată Școala Primară din Câlnic, renovată de către BookLand România
-
Actualitateacum 4 săptămâni
Intervenție a echipajului SMURD din cadrul Secției de pompieri Sebeș, după ce două persoane s-au răsturnat cu un ATV în zona Râpa Roșie
-
Administrațieacum 3 săptămâni
Grădinița cu Program Prelungit Petrești, inaugurată după un amplu proiect de renovare